Drum colector la Piața 100

De Cristina Ghilea
Reactualizat la:
1Comentariu
Drum colector la Piața 100
La 3,4 milioane de lei e estimat costul legăturii între intrarea de la magazinul Leroy Merlin și Piața 100, care ar facilita accesul mașinilor, dar mai ales al pietonilor, printr-un trotuar și pistă de biciclete, către zona Pieței 100.

Drumul va fi legat cu pasarela supraterană peste Șoseaua de centură. Drumul va avea aproximativ 700 m, iar lucrările ar trebui finalizate în 4 luni, cu începere din toamnă.

O altă lucrare care va asigura, tot pe partea dreaptă dinspre Calea Aradului spre Nufărul, un acces mai bun în Centură, este o bandă colectoare care pleacă din Parcul Industrial nr. II, de pe strada Anghel Saligny, către pasajul suprateran peste Centură, care leagă cartierul Grigorescu de strada Thurzo Sandor și de oraș. „Avem contractul în derulare, pe partea de proiectare; la finalul lunii iulie documentația ne va fi predată, vom aproba indicatorii și vom demara procedurile de licitație, în așa fel încât conducătorii auto să poată vira direct dreapta spre Nufărul. Astfel, zona Universității va fi mai eliberată”, a menționat primarul Ilie Bolojan.

Proiectele au fost votate luni în Consiliul Local.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor