Drumeţiile pe munte – o aventură

Drumeţiile pe munte – o aventură
Cei care vor fi la munte zilele următoare şi vor face drumeţii, sunt rugaţi să fie prudenţi.

Amatorii de drumetii, ture de cross-country schi, ture cu snowmobilul sunt sfătuiţi de salvamontiştii bihoreni să pornească pe traseele de creastă cât mai devreme posibil, să îşi planifice foarte atent intervelele orare de parcurs la dus şi întors. Salvamontiştii avertizează că mai ales traseul Vârtop – Piatra Grăitoare – vf. Bihorul Mare “dă senzaţia unei lungimi mult inferioare celei reale”.

Salvamontiştii informează că şi traseele de traversare a crestei principale a masivului Bihor-Vlădeasa “nu pot fi abordate decât de către turişti experimentaţi, perfect dotaţi tehnic, buni cunoscători ai zonelor tranzitate, capabili de orientare inclusiv în condiţii meteo nefavorabile” şi trebuie atenţie maximă la ceaţă – un fenomen frecvent în zonele alpine.

Atennţie la ceaţă!

În caz că se încumetă la drumeţii, turiştii sunt rugaţi ca înainte să se informeze asupra prognozei meteo, starea zăpezii, grosimea stratului de zăpadă, pericolul declanşării unor avalanşe. Totodată, cei ce pornesc în drumeţii sunt rugaţi să poarte echipament vestimentar şi tehnic în stare perfectă de funcţionare şi să aibă în rucsac o hartă a zonei, o sursă de lumină şi o rezervă de hrană şi apă.

Înainte de a porni la drumeţii, turiştii sunt rugaţi de asemenea să nu uite să informeze prietenii, cabanierii din zonă sau patrulele Salvamont despre intenţie, traseu, durata turei, şi să respecte recomandările de amânare a turei din diferite motive (condiţii meteo nefavorabile, echipament insuficient sau neadecvat scopului propus etc). Cei ce pornesc la drumeţii sunt rugaţi să respecte întocmai traseul stabilit dinainte şi marcajele turistice, pentru ca să nu se rătăcească, să nu staţioneze pe cornişele formate din zona de creastă şi să nu consume alcool nici înainte de drum şi nici pe drum.

Salvamontiştii informează şi asupra modului în care pot fi solicitaţi să intervină: prin apel telefonic la numerele 0-SALVAMONT (0-725826668) sau 112. În zonele de patrulare, turiştii pot să ceară ajutor salvamontiştilor la centrele Salvamont Bihor: permanent la baza Salvamont Vârtop, de lângă complexul de schi “Piatra Grăitoare” (pârtia nouă) de la Băiţa – Vârtop, iar pentru zona Stana de Vale, la recepţia hotel “Iadolina” şi în zona pârtiei, în weekend. Totodată, între 27 decembrie 2010 – 9 ianuarie 2011 salvamontiştii vor fi non-stop în ambele zone de patrulare (şi la Stână şi la Vârtop).

O.Ş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !