Drumul expres Arad-Oradea va costa 1,3 miliarde de euro

1Comentariu
Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) va investi 1,3 miliarde de euro pentru construcţia drumului expres Arad-Oradea, care va fi finalizat în 2010 şi va avea o lungime de 134,6 kilometri, împărţită în trei sectoare, dintre care două vor avea profil de autostradă. Drumul va fi finalizat până în 2010.

Finanţarea este asigurată de la bugetul de stat, iar proiectul este finalizat şi pregătit pentru licitaţia de execuţie a lucrărilor, se arată într-un comunicat al CNADNR.

În prezent proiectul este în faza de organizare a licitaţiei de achiziţii publice în vederea exproprierilor, care vor costa trei milioane de lei, potrivit sursei citate.

Şoseaua va fi proiectată pentru viteze de 120 km/h pe sectorul cu profil de drum expres şi de 130 km/h pentru sectoarele cu profil de autostradă.

Totodată, drumul va avea zece parcări care vor fi dispuse pe ambele sensuri şi vor fi pentru lungă şi scurtă durată.

În cadrul acestui proiect va fi realizată o şosea de centură la Salonta, o legătură rapidă Livada-Osorhei şi a doua centură a municipiului Oradea, cu profil autostradă.

Noul drum va face legătura cu autostrada Transilvania şi Coridorul IV (Nădlac-Arad-Timişoara-Bucureşti-Constanţa).

CNADNR prezintă, în comunicat, şi alte proiecte derulate în judetul Bihor.

Astfel, reabilitarea DN 76 Deva-Oradea, care are o lungime de 185 de km, va costa 220 milioane de euro, asiguraţi în proporţie de 92% de la Banca Europeană de Investiţii (BEI) şi 8% de la bugetul de stat. Modernizarea drumului va fi finalizată în doi ani şi se va realiza pe cinci tronsoane. Proiectul este finalizat de doi ani şi, în prezent, au fost deblocate exproprierile.

Licitaţia pentru proiectul de reabilitare a DN 79 Oradea-Arad, care are o lungime de 102 km, va fi lansată în această săptămână şi are o valoare de 125 de milioane de lei, din care 92% vor fi de la BEI şi 8% de la buget.

Licitaţia pentru lucrările de modernizare a drumului naţional 19 Oradea-Satu Mare, în lungime de 135 km, va fi iniţiată în această săptămână, va avea o valoare de 150 milioane de euro asiguraţi 92% de la BEI şi 8% de la buget.

Alt proiect este centura municipiului Oradea, care va avea patru benzi, valoarea proiectului fiind de 57 de milioane de euro, de la bugetul de stat. În prezent, sunt începute lucrările pentru execuţie la două benzi, durata de finalizare a proiectului de centură este de 24 luni cu predări parţiale pe anumite tronsoane de lucru.
Cristian Horgos



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor