Contractantul are o lună pentru elaborarea documentației tehnico-economice, încă o lună pentru proiectare și 3 luni pentru șantier.
Lucrarea este parte din proiectul de descongestionare a sensului giratoriu de pe centură, în Calea Aradului, unde executivul a promis amenajarea a patru bretele de virare la dreapta. Lungimea drumului este de peste 360 m.
„Încă nu am dat ordinul de începere a lucrărilor, firma mai trebuie să își constituie garanția de bună execuție”, precizează viceprimarul Birta Florin.
Trustul Selina a fost urecheat recent de Primărie, pentru lentoarea cu care au avansat lucrările de pe Calea Bihorului. Primarul Ilie Bolojan spunea că e vorba de o dezangajare de personal pe amplasament.
Trustul are mai multe lucrări importante în derulare, între care și șantierul unei porțiuni de autostradă sau lucrări pe DN 76, unde își concentrează atât utilajele cât și muncitorii.
Citiți principiile noastre de moderare aici!