Dubla McLaren, sub lupa FIA

Dubla McLaren, sub lupa FIA
Echipa McLaren Mercedes face obiectul unei investigatii din partea oficialilor FIA, dupa ce Alonso si Hamilton, cei doi piloti ai team-ului anglo-german, au primit ordine de la boxe sa ‘inghete’ cursa.

Fernando Alonso si Lewis Hamilton au incheiat Marele Premiu al Principatului Monaco pe primele doua locuri, dar dupa efectuarea primelor opriri la boxe echipa de conducere a echipei McLaren le-a cerut celor doi sa-si conserve pozitiile pentru a nu risca pierderea unor puncte importante in clasamentul constructorilor.

Decizia cu pricina a starnit un val de critici in presa britanica, intregul Regat asteptand la Monte-Carlo o prima si istorica victorie a senzatiei Lewis Hamilton. In urma acestei controverse, Federatia Internationala de Automobilism, organismul sub egida caruia se desfasoara si Formula 1, a anuntat ca va deschide o ancheta pentru elucidarea posibilei ingerinte a oficialilor McLaren in desfasurarea intrecerii monegasce.

“FIA a deschis o ancheta cu privire la posibilitatea incalcarii de catre echipa McLaren Mercedes a Codului Sportiv International”, a anuntat FIA intr-un comunicat de presa.

In Formula 1 sunt interzise influentele de la boxe cu privire la stabilirea ierarhiilor in cursa, dupa ce in 2002 Rubens Barrichello a fost obligat de echipa Ferrari sa-i cedeze victoria coechipierului sau de atunci, Michael Schumacher, in Marele Premiu al Austriei, eveniment care a starnit la vremea sa aprigi controverse in jurul Scuderiei.

Partea incriminata, in speta echipa McLaren, a raspuns prin vocea lui Ron Dennis, care a precizat ca strategia unei echipe are in vedere castigarea unui Grand Prix si nu manipularea acestuia.

O decizie a FIA cu privire la aceasta investigatie va fi facuta publica in zilele urmatoare.

Onlinesport



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase