Duckadam, ofertat de UTA

Duckadam, ofertat de UTA
Începând de săptămâna viitoare, Helmut Duckadam, cel supranumit “Eroul de la Sevilla”, ar putea prelua funcţia de manager general al clubul de fotbal FCM UTA Arad (Divizia B, seria a III-a).

Oferta i-a fost făcută lui Helmut Duckadam în urmă cu câteva zile, de către preşedintele grupării textiliste, Tiberiu Dekany, negocierile urmând să se desfăşoare chiar la finalul acestei săptămâni.

“Trebuie să recunosc că sunt foarte interesat de această ofertă, pe care o aşteptam de multă vreme, UTA fiind clubul meu de suflet. Însă, voi accepta această funcţie numai în cazul în care conducerea clubului va accepta condiţiile pe care i le voi pune. Condiţii care nu ţin neapărat de aspectul material al problemei. Dacă vom bate palma, sunt dispus să trec la treabă chiar de luni”, a declarat, pentru Rompres, Helmut Duckadam.

Onlinesport.ro