Duel cu Sebişul în Cupa României

De Teodor Biriş
Luceafărul porneşte cu prima şansă
Luceafărul porneşte cu prima şansă
Luceafărul va evolua în deplasare cu Naţional Sebiş în turul IV al Cupei României.

La sediul FRF a fost stabilit programul meciurilor din turul IV al Cupei României, care se vor desfăşura în 4, 5 şi 6 octombrie, de la ora 14:30. Singura echipă bihoreană aflată în competiţie, Luceafărul Oradea, va întâlni formaţia arădeană Naţional Sebiş, care activează în Liga 3. Gruparea antrenată de Călin Cojocaru este pe locul 1 în Seria a IV-a, cu maximum de puncte după patru etape.

„Întâmplarea a făcut să-i văd pe cei de la Luceafărul pe viu la meciul de la Timișoara cu ASU. Este clar că are calitate, în special prin Arnăutu, Ilie sau Păcurar, dar sunt și alți fotbaliști care pot face diferența. Nici noi nu ducem lipsă de jucători care ar fi făcut oricând față în Liga a II-a și, poate, chiar mai sus, dar mă bazez în special pe forța grupului, a echipei în ansamblul ei”, a declarat Cojocaru pentru sportarad.

„Luceferii” pornesc ca favoriţi în această confruntare. „Indiferent de jucătorii care vor intra pe teren, obiectivul nostru este să câştigăm meciul cu Naţional Sebiş. Trebuie să ne respectăm statutul şi să mergem mai departe”, ne-a declarat directorul sportiv, Zeno Bundea.

Faza „şaisprezecimilor”, în care vor intra şi echipele de Liga 1, este programată în 26 octombrie. Până la meciul din Cupa României, Luceafărul va evolua sâmbătă în campionat, de la ora 11:00, pe teren propriu, cu CS Baloteşti.

PROGRAMUL MECIURILOR

Marţi, 4 octombrie, ora 14:30: SC Popeşti Leordeni (IF) – CS Baloteşti (IF), Avântul Reghin (MS) – Olimpia Satu Mare (SM), Naţional Sebiş (AR) – Luceafărul Oradea (BH), Mama Mia Becicherecu Mic (TM) – UTA B.d. (AR), Metalosport Galaţi (GL) – SC Bacău (BC), Internaţional Băleşti (GJ) – CNS Cetate Deva (HD), Aerostar Bacău (BC) – Foresta Suceava (SV).

Miercuri, 5 octombrie, ora 14:30: ASU Poli Timişoara (TM) – Şoimii Pâncota (AR), Sepsi Sf. Gheorghe (CV) – FC Braşov (BV), SCM Piteşti (AG) – Chindia Târgovişte (DB), Ştiinţa Miroslava (IS) – Dacia Unirea Brăila (BR), Juventus Bucureşti (B) – Academica Clinceni (IF), CS Afumaţi (IF) – ACS Berceni (IF), Dinamo Bucureşti II (B) – Dunărea Călăraşi (CL), Viitorul Domneşti (IF) – Unirea Tărlungeni (BV).

Joi, 6 octombrie, ora 14:30: CS Păuleşti (PH) – CS Mioveni (AG), ACSO Filiaşi (DJ) – CSM Râmnicu Vâlcea (VL).



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase