„Duel” în germană între gojdiști și elevi de la liceul greco-catolic

De Alexandru Guiaș
1Comentariu
„Duel” în germană între gojdiști și elevi de la liceul greco-catolic
Mai mulți elevi ai claselor a V-a de la Colegiul National „Emanuil Gojdu” și Liceul Teologic „Iuliu Maniu” s-au întrecut ieri într-un concurs de limba germană – „Die Europäische Union”.

Coordonați de profesorii de germană Olivia Dehelean (Colegiul Național „Emanuil Gojdu”) și Patricia Capris (Liceul Teologic Geco-Catolic „Iuliu Maniu”) școlarii s-au „duelat” în limba lui Goethe pe teme legate de rolul, specifiul și tradiția statelor membre ale Uniunii Europene.

Premii fără număr

Evenimentul a fost organizat în sala festivă a Liceul Teologic Geco-Catolic „Iuliu Maniu” cu ocazia celebrării Zilei Europei și ca urmare a semnării unui parteneriat între cele două școli. La concurs au participat 62 de elevi împărțiți în 12 grupe.4concurs germana

Concursul a avut două etape. În prima etapă (realizarea colajului), elevii celor două școli au format grupe de câte 5, fiecare elev reprezentând o țară din UE, astfel încât fiecare colaj a cuprins informații legate de cinci țări și simbolurile Uniunii Europene.

În a doua etapă (prezentarea colajului), fiecare grupă și-a prezentat colajul ținând cont de criteriile de notare: originalitate, coerență, gramatică și numărul de propoziții stabilit. La final, juriul a stabilit ca locul I și III să revină câte unui grup format din elevi de la Colegiul National „Emanuil Gojdu”, iar locul II unei echipe de la Liceul Teologic Geco-Catolic „Iuliu Maniu”.

S-au acordat premii atât câștigătorilor, cât și celor care au ocupat locurile 2 și 3. Premiile au constat în gentuțe, agende, nottes-uri, stick-uri de meorie, termos-uri, insigne, pixuri, mai multe pliante și broșuri despre tot ceea ce înseamnă UE (Parlamentul European, semnificația steluțelor de pe steagul UE, drepturile populației și țărilor membre UE).

Toți participanții au ieșit până la urmă câștigători având în vedere că la final, fiecare participant s-a ales cu dulciuri. Premiile au fost acordate cu sprijinul Institutului Goethe din București, Instituția Prefectului Bihor, Biroul de Informare al Parlamentului European în România, Reprezentanța Comisiei Europene în România și Digi24.

UE în germană

„Obiectivele principale ale colaborării au urmărit stimularea interesului elevilor pentru învățarea limbii germane, dezvoltarea capacităţii elevilor de a-şi expune ideile în public în mod clar și coerent, respectiv promovarea la nivelul grupului ţintă a cunoștințelor și informațiilor privitoare la rolul, specifiul și tradiția statelor membre în UE. A fost luat în considerare și procesul de predare, învățare și evaluare a limbii germane”, ne-a declarat Olivia Dehelean, profesor de limba germană la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”.

4prof de  germana

Aceasta a mai ținut să precizeze că „printre obiectivele secundare pe care le-am urmărit în cadrul concursului au fost: dezvoltarea relaţiilor dintre cele două instituţii; promovarea imaginii ambelor școli; apropierea elevilor de ceea ce semnifică UE; prezentarea de scurte metraje ce au avut ca punct de pornire UE; cunoaşterea istoricului, funcționalității și rolului UE, precum și a însușirii vocabularului tematic german; redactarea unor colaje cu informații referitoare la UE; desfăşurarea primei ediții a concursului interșcolar Europäische Union, în luna mai 2016; continuarea discuției referitoare la UE în cadrul orelor de germană”.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor