Faţă în faţă se vor afla două echipe decimate de deciziile conducerii celor două cluburi. După greva din urmă cu două săptămâni, vâlcenii au rămas fără Boroiban, Pasăre, I. Popa, Vişa, Dandea, Dragomir, Onofrei, Voinea şi Gârlă, astfel că Artimon va alinia, ca şi la Baia Mare, o formaţie inedită alcătuită preponderent din juniori. Din păcate, nici FC Bihor nu stă mai bine. Pe lângă cei şase trimişi la echipa a doua, nu vor evolua astăzi Novak, Balla, Molnar L., Tînc, Miheş, Sanda, Floruţ şi Muscă. În aceste condiţii, se anunţă un veritabil derby al „răniţilor” care este deschis oricărui rezultat. Ambele grupări au o situaţie grea în clasament, CSM fiind la -5, iar FCB la -10, astfel că o victorie a orădenilor ar salva acest final de tur.
Partida va fi arbitrată de Mihai Ene – Valentin Avram, Andrei Constantinescu (toţi din Bucureşti), rezervă Vasile Pop (Piteşti). Observatori din partea FRF au fost trimişi Veres Gyula (Sfântu Gheorghe) şi Gheorghe Nedelescu (Craiova).
Echipe probabile
CSM: Perianu – C. Dinu, Pîrvu, Alexe, Goge – C. Vasile, Eremia, Sbîrnea, Feraru, E. Popa – C. Popa. Antrenor: Alin Artimon
FC Bihor: Fildan – Ţîrca, Letan, Indrieş, Dianu – Fl. Pop, Filip, A. Achim, R. Andor – Lobonţ, Lukacs. Antrenor: Ovidiu Lazăr
Celelale meciuri: FC Silvania – Fortuna Covaci, Dacia Mioveni – CFR Timişoara, FC Drobeta – FCM Târgu Mureş, Arieşul Turda – CS Otopeni, Mureşul Deva – FC Argeş, U Cluj – Minerul Lupeni, UTA – Gaz Metan CFR Craiova, Jiul Petroşani – FC Baia Mare. Dacia Mioveni are etapă liberă.
Teodor Biriş
Citiți principiile noastre de moderare aici !
versiunea HTML a comentariilor