Dumbo Land se deschide la ERA Park Oradea, cu o super petrecere!

Dumbo Land se deschide la ERA Park Oradea, cu o super petrecere!
Cel mai mare loc de joacă din Oradea, Dumbo Land, se deschide cu fast în acest sfârșit de săptămână, sub cupola complexului comercial ERA Park, după o perioadă de renovări și dotări cu noi aparate de joacă!

Petrecerea de deschidere se va desfășura vineri, 22 noiembrie, între orele 16 și 21, iar la ea sunt invitați, cu mic, cu mare, toți cei care au chef de joacă. Pe lângă noile atracții ale spaţiului de distracţii, între orele 17 și 20, trei animatori de la „Prietenii Veseliei” îi vor încânta pe cei mici cu jocurile și cu cântecelele lor. Intrarea va fi liberă pentru toată lumea.

Noutăți diverse…

Întins pe 555 mp, Dumbo Land aduce o varietate mai mare de aparate și activități, menite să le țină celor mici „în priză” interesul pentru joacă, la o manieră interesantă, adaptată vremurilor. Podele și panouri interactive, bucătării pentru viitoarele gospodine, bancuri de lucru pentru băiețeii harnici, dar și panouri inteligente ce îi pot „atrage” în lumea virtuală sunt doar câteva dintre noutățile cu care locul de joacă își întâmpină prietenii.

Spațiul de joacă a fost împărțit în cinci încăperi și o sală mare, organizate în funcție de vârste și preocupări.

… updatate

Două dintre săli sunt amenajate special pentru jocuri interactive. Wall Knooker funcționează ca un panou cu jocuri, cu posibilitatea de redare a unor lecții, combinând metodele de învățare cu distracția şi având posibilitatea de a fi transformat în televizor sau monitor de karaoke.

Podeaua interactivă se înscrie, la rândul ei, cu succes în rândul celor mai noi echipamente de joacă. Având o tehnologie de „citire” a utilizatorilor, aceasta permite interacțiunea persoanelor cu proiecția efectuată de echipamente, astfel că cei mici pot fi implicați în activități diverse, similare cu transpunerea într-o realitate virtuală, individual sau în echipă, și chiar pot interacționa vitual cu animale marine, frunze sau animăluțele din pădure.

În perioada următoare, locul de joacă va fi dotat și cu console Xbox și Play Station.

… și tradiționale

La Dumbo Land, zonele de joacă au fost gândite pe două categorii: 0-3 ani, +3ani – fără limită de vârstă.

De pildă, copiii cu vârste între 0 și 3 ani au la dispoziție o cameră special amenajată pentru joacă și pentru sistemul de învățare Montessori. O altă sală a fost dedicată fetițelor

care vor să fie bucătărese, cu o zonă de păpuși, dar și celor mai cochete, care fac cumpărături și au la dispoziție inclusiv o masă înfrumusețare. O altă încăpere a fost gândită mai mult pentru băieței, cu trenulețe, jocuri lego, animale domestice, bancuri de lucru, mașinuțe, precum și o zonă de desenat.

În sala mare, au fost amplasate două structuri modulare, cu tiroliană și tobogan pe role, atracție maximă pentru copii, dar și un carusel cocotier electric.

… cu prețuri competitive

E important de știut că Dumbo Land are și un spațiu dedicat pentru părinții care vor să își aștepte sau să își supravegheze prichindeii.

La Dumbo Land, tariful pentru 30 de minute de joacă este 8 lei, o oră de joacă este 12 lei, iar pentru o oră și jumătate se plătește 16 lei. De asemenea, pe principiul „plătești o dată și te joci cât vrei”, Dumbo Land este singurul loc de joaca din Oradea unde pentru 25 lei copiii pot sta la joacă toată ziua.

Vă așteptăm cu drag la distracție, așadar!

Nu uitați, vineri, la petrecerea de inaugurare, intrarea este gratuită pentru toată lumea!

Advertorial! Hb: 305591



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !