Dumitru Tinu este exhumat, pentru noi cercetări

Reactualizat la:
2Comentarii
Dumitru Tinu este exhumat, pentru noi cercetări
Exhumarea cadavrului lui Dumitru Tinu a început în această dimineaţă, la ora 7.15, în cimitirul Breaza, după o decizie a Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, în cadrul cercetărilor legate de ipoteza potrivit căreia jurnalistul nu ar fi murit, pe 1 ianuarie 2003, din cauza accidentului, ci din alte cauze.

Se va oficia şi o slujbă religioasă, după care trupul acestuia va fi trasnportat la Institutul Naţional de Medicină Legală, pentru efectuarea unei noi examinări.

Andrei Iucinu a declarat că exhumarea cadavrului tatălui său ar fi fost aprobată în urma cererii sale. Această solicitare a fost iniţial respinsă de procurorul de caz şi ulterior admisă de prim procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova, Liviu Tudose.

Iucinu a precizat că respingerea exhumării nu este legală pentru că, sub masca respingerii, se poate ascunde stabilirea exactă a cauzelor morţii şi că autopsia din 2003 este în contradicţie cu constatările de fapt ulterioare, care demonstrează că Tinu nu a decedat din cauza accidentului de circulaţie, ci din cauze anterioare acestui eveniment.

La data de 1 ianuarie 2003, autoturismul Volvo condus de Dumitru Tinu s-a răsturnat în şantul de pe marginea DN 1, în timp ce acesta se îndrepta către casa de vacanţă de la Breaza. Martorii oculari au relatat traiectoria ciudată a maşinii conduse de Tinu, care brusc, fără viteză, a intrat pe contrasens, răsturnându-se în şanţ. Autopsia a arătat că Tinu ar fi murit în urma accidentului.


Sursa: Realitatea TV



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor