„După 20 de ani, mai departe de Occident”

1Comentariu
Senatorul PSD Ioan Mang
Senatorul PSD Ioan Mang
Senatorul Mang spune că suntem nu mai aproape, ci mai departe de Occident, contrazicându-l pe Brucan.

Senatorul PSD Ioan Mang a declarat marţi că în opinia sa nu este necesar să fie votat bugetul cu orice preţ, fiind de părere că în stabilirea bugetului de stat pe 2010 nu a fost respectat principiul transparenţei. Preşedintele PSD Bihor speră însă că opoziţia va rămâne puternică în următorul an. În ce priveşte numirile miniştrilor, acesta a comentat cazul Elenei Udrea, recent instalată în funcţia de ministru al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, al cărui dosar de anchetă nu a fost până acum încheiat.

Cu un ton ironic, senatorul Mang a arătat că Guvernul PDL a decis încă de anul trecut majorarea accizelor la produse şi servicii de bază şi micşorarea celor pentru articole de lux. „Vom cumpăra yacht-uri, nu pâine, fiindcă sunt unii care vor să-şi doteze obiectivele turistice de pe litoral”, a făcut Mang, trimitere tot spre Elena Udrea. „Poporul va fi bucuros, se ieftinesc yacht-urile şi blănurile. E adevărat, se vor scumpi energia, alimentele, chiar şi ţigările, aşa ca să nu mai putem fuma nici măcar de nervi”, a mai comentat Mang.

„Sper că nu ne vom întoarce spre anii ’80. Mi-aş dori ca peste un an românii să o ducă mai bine decât acum. Dar se pare că ce spunea Brucan nu s-a adeverit: după 20 ani nu suntem mai aproape, ci mai departe de Occident”, a apreciat liderul social-democraţilor bihoreni. Senatorul PSD a amintit şi de demiterile masive din funcţiile de conducere ale directorilor din afara PDL subliniind că, în continuare, funcţionarii din PSD şi PNL vor fi primii „anchetaţi şi scoşi din funcţii”.


Schimbări electorale

În ianuarie şi februarie va fi analizată minuţios derularea alegerile prezidenţiale.

„Comisia de anchetă, care cercetează acum voturile multiple şi sutele de mii de CNP-uri fictive, sunt convins că îşi va face datoria, deşi acest lucru nu va mai putea schimba nimic. Ce va putea schimba de acum încolo ceva va fi o nouă lege electorală, sperăm raţională şi mult îmbunătăţită”, a mai afirmat Ioan Mang. Ulterior, în luna martie se va desfăşura congresul naţional al PSD, cu noi alegeri pentru şefia PSD. Confirmând intenţia lui Mircea Geoană de a candida la şefia PSD, Mang crede că acesta rămâne candidatul ideal.


Neîncrezător în Blaga

Interpelat de jurnalişti privind cele două prezenţe bihorene din Guvern, Mang a declarat că îl consideră pe Cseke Attila, ministru al Sănătăţii, „un tânăr de perspectivă” iar pe Vasile Blaga, proaspăt pus în fruntea Ministerului Administraţiei şi Internelor, de „neîncredere”.

„Pe Cseke Attila l-am apreciat întotdeauna. Sper să nu fie împins înainte ca să îşi frângă gâtul. E un luptător, care, dacă s-a angajat la ceva, va face treabă. Dacă însă nu i se va da buget, însă, îşi va sacrifica o bună parte din cariera sa politică”, a descris senatorul pesedist figura ministrului UDMR.

Nu o părere la fel de bună are despre Vasile Blaga: „Cât timp, în calitate de ministru al Ministerului Dezvoltării a tăiat de pe listă tot ce a însemnat primărie pesedistă în Bihor, nu îmi inspiră o prea mare încredere”, a conchis Mang.

Mălina Pop



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor