După 6 ani, Centura Săcuieni va fi construită din fonduri nerambursabile

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
1Comentariu
După 6 ani, Centura Săcuieni va fi construită din fonduri nerambursabile
În şase ani, CNADNR nu a reuşit să construiască 7,6 km de drum ocoloitor la Săcuieni.

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România a atribuit contractul de construcţie a variante de ocolire a localităţii Săcuieni companiei spaniole Idecon S.A.U., pentru suma de 33 milioane de lei în noiembrie 2011.

Varianta de ocolire a oraşului Săcuieni trebuia să aibă 7,6 kilometri, iar lucrările urmau să se deruleze pe o perioadă de doi ani, la care se adăugau încă doi ani de garanţie.

Construcția variantei de ocolire a orașului Săcuieni e din nou pe agenda Companiei Naţionale de Autostrăzi.  Săcueniul va fi primul oraş din Bihor, după Oradea care va avea şosea ocolitoare.  „Valoarea totală a Proiectului «Construcția variantei de ocolire a orașului Săcuieni»  este de 50.077.049,48 lei  din care valoarea totală eligibilă este de 35.974.899,20 lei”, anunţă printr-un comunicat de presă directorul general al CNAIR , Ştefan Ioniţă. Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene și Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere S.A au semnat au semnat un act adiţional la Contractul de Finanțare. Evenimentul a avut loc la finele lunii aprilie.

„Obiectul contractului îl reprezintă acordarea finanțării nerambursabile din fonduri publice de către Autoritatea de Management în cadrul Programului Operațional Sectorial-Transport, Axa Prioritară nr.2- Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii naționale de transport în scopul dezvoltarii unui sistem național durabil de transport” Domeniul Major de Intervenție 2.1 ”Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii rutiere naționale”, pentru implementarea Proiectului ”Construcția variantei de ocolire a orașului Săcuieni”, se arată în comunicatul semnat de directorul Ioniţă. Lucrarea se execută în două faze. „Valoarea totală a fazei I este de 19.086.921,03, din care valoarea totală eligibilă pentru faza I este de 10.137.687,46 lei. Valoarea totală a fazei II este de 30.990.128,45 lei, din care valoarea totală eligibilă pentru faza II este de 25.837.211,74 lei”, spune Ştefan Ioniţă.

Contribuția Comisiei Europene prin Fondul European de Dezvoltare Regională-în proporție de 85,00%, din valoarea eligibilă a Proiectului, este de 8.617.034,34 lei, restul de 15,00%  este contribuția bugetului de stat, respectiv 1.520.653,12 lei.

Faza 1 reprezintă lucrări executate și plătite în perioada de eligibilitate a POST, iar faza 2 reprezintă lucrări aferente finalizării proiectului în integralitatea sa. Lucrările rămase de executat sunt estimate a se finaliza în anul 2018.Obiectivul principal al proiectul ”Construcția variantei de ocolire a orașului Săcuieni”, constă în construcția a 7,62 km de drum, construirea unui pod/pasaj de-a lungul variantei ocolitoare a orașului Săcuieni și a unui număr de 4 intersecții giratorii (cu drumuri naționale și județene). Varianta de ocolire are ca scop scoaterea traficului de tranzit de pe DN19 și DN19B în afara orașului, asigurarea infrastructurii de bază necesare cererii de transport în creştere către graniţa cu Ungaria.

Drumul ocolitor este construit peste dealurile din zonă, şi urmează să scurteze distanţa dintre Oradea şi Satu Mare cu  8 kilometri. Proiectul prevedea ca pe traseul centurii să fie construite  14 podeţe, patru sensuri giratorii şi un pasaj de 60 m peste calea ferată. În noiembrie 2016, CNADR anunţa că a găsit o soluţie pentru finalizarea centurilor localităţilor Carei şi Săcuieni Bihor, după ce executanţii au renunţat la lucrări. Acestea urmau să fie executate în regie proprie de către CNADR.  Centura Săcuienilor nu e singura construită pe hârtie. Centura Aleşdului va împlini, în curând, un deceniu de când a fost trasată ca idee.

Aproximativ opt ani au trecut de când s-a spus că se va construi. Nici la centura Beiuşului nu au debutat lucrările chiar dacă şi aici termenul de finalizare era 31 decembrie 2015



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor