Dupa acuzele de discriminare, primaria vrea sa afle problemele persoanelor cu dizabilitati

De A.S.
Reactualizat la:
Viceprimarul Dan Diaconu
Viceprimarul Dan Diaconu
În urma plângerilor legate de discriminarea persoanelor cu dizabilităţi în Timişoara, viceprimarul Dan Diaconu a avut miercuri o primă întâlnire cu reprezentanţii Grupului Ceva de Spus. Edilul aşteaptă un inventar al problemelor cu care se confruntă aceste persoane cu nevoi speciale pentru a încerca rezolvarea lor în măsura în care acestea ţin de competenţa autorităţilor locale.

La întâlnirea organizată miercuri la Primăria Timişoara a participat o delegaţie formată din mai multe persoane cu diferite dizabilităţi, membri ai Grupului de autoreprezentanţi Ceva de Spus (CDS), care au organizat proteste şi au înaintat sesizări în atenţia municipalităţii după ce au constatat că în mai multe dintre parcurile oraşului există panouri cu inscripţii prin care li se interzice folosirea echipamentelor de joacă.

„A fost o discuţie extrem de deschisă, pe mine chiar m-au impresionat, au fost foarte deschişi şi dornici de a coopera, şi am stabilit ca în perioada următoare să primim un inventar al problemelor cu care se confruntă aceste persoane, de la accesabilitate, de la trotuare şi rampe pentru a avea acces în instituţiile publice, biserici şi blocuri, la inscripţiile din parcuri (n.r. – prin care copiilor cu handicap li se interzice folosirea echipamentelor de joacă). Aceste inscripţii urmează să fie îndepărtate în perioada următoare. A rămas să primesc pe mail inventarul problemelor şi să încerc eu să fac o prioritizare a lor”, ne-a declarat Diaconu.

Reprezentanţii municipalităţii spun că vor încerca să lărgească şi cadrul discuţiilor, luând legătura şi cu alte asociaţii care se ocupă de persoanele cu dizabilităţi.

Una dintre problemele expuse de membrii Grupului Ceva de Spus ţine de accesul persoanelor cu handicap în propriile locuinţe.

„O problemă sesizată de ei se referă la intrările în blocuri, pentru mulţi dintre ei este de multe ori o adevărată problemă să intre în locuinţe, sunt lucruri care trebuie rezolvate. I-am rugat să vadă dacă este prevăzută în legislaţia românească o obligativitate a asociaţiilor de proprietari să realizeze rampe şi dacă nu să promovăm noi o hotărâre de consiliu loc în acest sens. Dacă vrem să fim capitală culturală europeană în 2021 acest lucru nu se poate face decât accesibilizând oraşul”, a conchis viceprimarul.

Reprezentanții Grupului Ceva de Spus spun că s-au întâlnit cu viceprimarul Dan Diaconu atât pentru a discuta despre problema interdicţiilor din parcuri, cât și despre celelalte situații în care persoanelor cu dizabilități le este îngreunat accesul la cultură, educație şi recreere, iar astfel la o viață obișnuită și deplină.

„Accesibilizarea nu înseamnă doar borduri joase, rampe și lifturi, ci și semnale sonore la semafoare pentru persoanele nevăzătoare sau informații de interes public în limbaj ușor de înțeles pentru persoanele cu dizabilități intelectuale”, i-a atras atenţia viceprimarului Raluca, unul dintre autoreprezentanți.

„Ne-am bucurat să vedem că domnul viceprimar a fost așa de deschis și prietenos. Am stabilit să-i facem o listă completă cu problemele cu care se confruntă persoanele cu dizabilități și să lucrăm împreună la rezolvarea tuturor problemelor”, a concluzionat la ieșirea din întâlnire Cătălin, un alt reprezentant CDS.

Grupul Ceva de Spus speră ca această primă întâlnire să fie începutul unei colaborări cu autoritățile locale bazată pe respect reciproc, voință politică și civică pentru ca persoanele cu dizabilități să se simtă cu adevărat acasă în orașul în care trăiesc.

CDS este un grup de autoreprezentanţi, persoane cu dizabilităţi intelectuale şi fizice. Reprezentanţii organizaţiei şi-au propus ca prin poveştile lor de viaţă să atragă atenţia societăţii asupra problemelor cu care se confruntă persoanele cu dizabilităţi.

Citeste si: Discriminarea copiilor cu dizabilitati este lege in parcurile din Timisoara

Protest antidiscriminare, cu carucioare, in Parcul Copiilor din Timisoara



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase