Avertizarea meteo este valabilă în intervalul sâmbătă, 12 august, ora 18:00 până duminică, 13 august, ora 12:00.
Potrivit ANM, „începând din după-amiaza zilei de sâmbătă (12 august) instabilitatea atmosferică va deveni deosebit de accentuată în jumătatea de vest a teritoriului, unde vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului cu aspect de vijelie și căderi de grindină.
În judeţele Mehedinți, Caraș-Severin, Timiș, Arad, Bihor, Hunedoara, precum și în zona de munte a județelor Cluj, Alba și Gorj, îndeosebi pe parcursul nopții de sâmbătă spre duminică (12/13 august) în intervale scurte de timp se vor înregistra cantități de apă de peste 50…60 l/mp și izolat 80…90 l/mp”.
Citiți principiile noastre de moderare aici!