După contestații, încă patru elevi au obținut media 10 la Evaluarea Naţională

De Oana Farcas
Reactualizat la:
După contestații, încă patru elevi au obținut media 10 la Evaluarea Naţională
Numărul absolvenţilor de gimnaziu cu media generală 10 la Evaluarea Naţională a crescut, după soluţionarea contestaţiilor.

În urma soluţionării contestaţiilor la examenul de Evaluare Naţională s-au afișat rezultatele finale. La sesiunea de examene din acest an, în judeţul Bihor s-au înscris 4664 de elevi, din care 4129 au fost prezenţi, 535 absenţi și nici un elev eliminat.

Conform Inspectoratului Județean Bihor, după afişarea rezultatelor s-au înregistrat 545 de contestaţii, din care 289 la limba şi literatura română, 235 la matematică şi 21 la limba şi literatura maternă.

Patru de la Ghibu

Încă patru elevi au reușit performanța mediei 10, după recorectarea lucrărilor. Aceștia sunt: Dohan CC. Daria, Ciuta L. Daria Briana, Strungar DI. Dan Ștefan, de la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu”, Oradea și Cărăbaș C. Mara de la Colegiul Național „Emanuil Gojdu”, Oradea.

Astfel, numărul absolvenţilor de gimnaziu care au obţinut media 10 a crescut la 15, faţă de 11, cât era după afişarea rezultatelor preliminarii, patru dintre aceștia fiind elevi la Ghibu.

„Din totalul candidaţilor prezenţi, 1234 au avut medii sub 5, 643 au avut medii cuprinse între 5-5.99, 692 elevi între 6-6.99, 736 între 7-7.99, 497 de candidaţi cu medii între 8-8.99, 312 de elevi cu medii cuprinse între 9-9.99 şi 15 cu media 10”, mai arată ISJ Bihor.

Dacă la început procentul de elevi bihoreni care au promovat Evaluarea Națională a fost 69,96%, în urma contestațiilor a crescut la 70,11 %.

În 2017 procentul de promovare a fost de 72,2%.

Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

Elevii, alături de părinți, pot completa opțiunile pentru admiterea la liceu până în 4 iulie.

onisifor-ghibu-oradea
În anul școlar 2018-2019, la Liceul Teoretic „Onisifor Ghibu” Oradea, una dintre cele cinci clase de a V-a va funcționa în regim intensiv-engleză. Cererile de înscriere în clasa a V-a intensiv-engleză se depun la secretariatul unității de învățământ până în 15.06.2018. Testarea la limba engleză v...
Actualul Colegiu Tehnic Constantin Brâncuși
SCURT ISTORIC AL ŞCOLII: La 1 septembrie 1966 conform HCM 1378/1966 se înfiinţează Liceul Industrial de Construcţii Oradea. Începând cu anul 1990, şcoala parcurge o perioadă de transformări, diversificându-şi profilurile, funcționând sub denumirea de Grupul Şcolar Industrial de ConstrucţiiMontaj Ora...
colegiul-mihai-viteazul-oradea-650x435
Colegiul Tehnic “Mihai Viteazul” este o institutie de invatamant in plina afirmare, intr-o dinamica alerta. Scoala s-a infintat prin Ordinul nr.53/1968 al Ministerului Industriei si Contructiilor de Masini si Ordinul nr. 2173/1968 al Ministerului Invamantului ca scoala profesionala pe langa Uzi...
donorioneimpact
Liceul „Don Orione”, înfiinţat în anul 1995, este o instituţie de învăţământ relativ nou apărută în peisajul educaţional al municipiului Oradea, fiind primul liceu particular din judeţul Bihor şi printre primele trei din ţară. El s-a constituit ca o alternativă la învăţământul de stat, creând un ...



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !