După lupte seculare, o şansă pentru victimele accidentelor rutiere?

De Otilia Șandor
6Comentarii
După lupte seculare, o şansă pentru victimele accidentelor rutiere?
Un dram de speranţă pentru victimele accidentelor rutiere pare să se întrevadă la orizontul legislaţiei româneşti.

Poate că sunt chiar vreo două decade de când cineva „ultradeştept” a introdus în „norme” obligativitatea pentru victimele accidentelor rutiere la plata spitalizării. O anomalie care afectează anual mii sau poate chiar zeci de mii de români. În 20 de ani, câţi români au fost loviţi de aberaţia asta legislativă? Socotiţi voi!

Săptămâna trecută, a apărut cineva care vrea să schimbe această gravă anomalie şi vrea să încerce să îi determine pe legiuitori să nu mai oblige victimele accidentelor rutiere să plătească spitalizarea. Şi situaţiile sunt multiple: eşti pieton, te asiguri, treci regulamentar şi te loveşte pe zebră o maşină, sau eşti şofer şi intră unu’ în tine şi te face zob. Aproape că dai ortu’ popii, familia e disperată să nu te piardă şi ăştia, mai-marii ţării, te pun şi să-ți plăteşti zilele de spitalizare. Adică şi lovit, şi cu banii luaţi.

Şi în acest fel victimele accidentelor rutiere au ajuns să fie puse în aceeași oală cu sinucigaşii, drogaţii şi alcoolicii cronic.

Înţeleg că atunci când decizi să-ţi iei tu viaţa, când te droghezi sau bei până uiţi de tine, să fii sancţionat inclusiv la spital.

Şi dacă socotim că victima e grav accidentată şi e internată pe o perioadă mai lungă (o lună-două, de exemplu) la o secţie de terapie intensivă (poate cea mai scumpă secţie pe zi de spitalizare), de neurochirurgie etc., ba mai e supusă şi mai multor intervenţii chirurgicale, adică un minim de 1.000 lei/zi, socotiţi şi voi cam câţi bani trebuie să i se scoată din buzunar ei sau familiei?

De ani de zile, Jurnal bihorean a tras nenumărate semnale de alarmă. Până acum, explicaţia pe care am tot primit-o e ca un laitmotiv: „Se decide în instanţă cine e vinovat”. Adică tu, victima, îţi plăteşti spitalizarea, iar apoi n-ai decât să mai dai alţi bani pe avocaţi dacă îndrăzneşti să speri că îţi recuperezi banii intentând proces. Asta dacă scapi cu viaţă din spital şi nu devii legumă, pentru că familia aproape sigur va prefera să nu-şi piardă vremea prin tribunale şi va încerca să aibă grijă de tine.
Într-un interviu acordat JB şi Bihon, şeful Asociaţiei pentru Educaţie şi Siguranţă Rutieră (AESR), Cristian Ştefan Vasile, a anunţat că în noua sesiune parlamentară va solicita schimbarea acestei aberaţii legislative care apasă şi mai mult pe tragedia şi durerea trăite de victimele accidentelor de circulaţie.

Dacă va reuşi, se va putea scrie în istoria Poliţiei, a Ministerului Sănătăţii, a ONG-urilor ș.a.m.d., că a înlăturat un mare rău adus timp de 20 de ani unui număr foarte mare de români. Asta în caz că iniţiativa nu va fi furată şi însuşită de unele hiene politice care până acum nu au făcut nimic.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor