Durgheu deturnează „Via Traiana” pe la Berechiu

De Veronica Bursaşiu
Reactualizat la:
2Comentarii
Durgheu deturnează „Via Traiana” pe la Berechiu

A marcat 1910 de la al doilea război daco-roman şi 70 de ani de viaţa ca un mare artist şi un mare partriot.

 A absolvit Secţia de Sculptură a Academiei de Arte Plastice Ion Andreescu din Cluj Napoca. Este Fondatorul Facultăţii de Arte Vizuale din cadrul Universităţii din Oradea. Este doctor în Istoria Artelor, avându-l ca şi coordonator pe profesorul Raoul Şorban.

Este cunoscut publicului pentru sculpturile sale monumentale şi spaţiale. Cu una dintre acestea, ”Monumentul Cepei” de la Pericei, a intrat în Cartea Recordurilor.

De această dată însă, artistul plastic Cornel Durgheu a ales să marcheze 70 de ani de existenţă prin inaugurarea unui monument „Semn istoric ” şi aducând, totodată în faţa publicului o expoziţie retrospectivă de pictură şi lansând un volum omagial de artă.

Chiar dacă sculptura i-a marcat viaţa şi cariera, Cornel Durgheu nu a abandonat niciodată pictura, ba chiar a lăsat această formă de artă moştenire fiicei sale Serena Durgheu.

În 2008, la Toronto, la Cenaclul Nică Petre unde a susţinut prelegerea „Sculptura contemporană românească ”, Cornel Durgheu a organizat alături de fiica sa o Expoziţie Omagială de desen şi culoare sub genericul „Două generaţii de artişti : Serena Durgheu (pictor) şi Cornel T. Durgheu (sculptor).

Sculpturile cu temă istorică au fost mereu în prim-planul activităţii lui Cornel Durgheu, opera sculptorului fiind chiar o expresie a patriotismului care a făcut mereu parte din fiinţa artistului.

„Cultul formei”

În prezenţa a numeroase personalităţi ale vieţii artistice şi culturale, dar şi a consătenilor, la capătul uliţei unde Cornel Durgheu a copilărit, în Berechiu, se înalţă începând de sâmbătă, un monument realizat şi ridicat de sculptor.

“A dorit ca la capătul uliței în care a copilărit să fie pus un semn. Așa că drumurile nu mai duc, începând de duminică, doar la Roma ci în satul Berechiu”, a spus moderatorul evenimentului, Dan Poinar preşedintele Cultului Eroilor.

Invitat special la vernisajul de la Biblioteca Universităţii Oradea a fost criticul de artă şi fostul director al Muzeului de Ată din Cluj Napoca Negoiţă Lăptoiu.

“E ceva frumos în omul Durgheu. O teribilă iubire față de oameni care se vede în picturile lui. Este fascinant cum, în cei 50 de ani de trăiţi în spațiul miraculos al creativității, la doar 16 ani a abordat portretistica într-un mod incredibil de matur și cu o siguranță până la incredibil. A avut cultul formei care se încarcă cu volumetrie.

Întreaga portretistică a lui Cornel Durgheu divulgă un lucru aflat în structura firii sale: Cornel Durgheu e robust prin naştere şi are o teribilă iubire faţă de viaţă… Desenul nu e doar anatomie. Picturile sale trădează încă un element: cel al omului cult. Fiindcă înainte de toate, Cornel Durgheu e om de cultură. În peisagistica sa cu interferenţe din clasicitatea interbelică se vede că artistul nu pictează numai ceea ce vede, ci şi ceea ce simte”.

1durgheu

Fostul director al Muzeului de Arte din Cluj Napoca a spus că aproape că regretă că sărbătoritul nu a pictat mai mult, chiar dacă acum este cunoscut fiindcă „ a început o călătorie nouă, într-un alt domeniu, cu o altă gingășie dublată de duritatea pietrei: sculptura”.

Printre vorbitori s-a aflat şi scriitorul Mircea Bradu care a a evocat personalitatea fondatorului Facultăţii de Arte Vizuale din Oradea şi prin prisma „staturii voievodale şi prin alura uşor monumentală cu care a câştigat spaţiul din Cetate”.

Mircea Bradu nu a uitat să spună că prin creaţiile sale, Cornel Durgheu a „răspuns necesităţilor în artă monumentală”.

„Finis Coronat Opus! Spunea pentru prima dată de Ovidiu. Adică mai pe româneşte „Finalul încoronează opera”! Eu i-aş mai zice: „Încoronarea muncii apare mai spre toamna vieţii” sau mai corect ar fi „Eveniment Durgheu ‘70”. Aşa cred că e mai bine, căci cunoscutul artist plastic orădean, Cornel Teodor Durgheu, chiar dacă a împlinit 70 de ani pe data de 16 noiembrie 2015… este încă în culmea creaţiei şi mai are multe de făcut”, spune scriitorul George Roca într-un articol dedicat lui Cornel Durgheu cu ocazia aniversării a 70 de ani.

Unul dintre cele mai emoţionante momente ale sărbătorii dedicate lui Cornel Durgheu a fost interpretarea cântecului. „Ce frumos e omul!”, un cântec ale cărui versuri par a fi scrise pentru Omul Cornel Durgheu: „Dintre câte sunt pe lume/Ce frumos e omul!/Dacă merit-acest nume/Şi în gânduri când se zbate/Ce frumos e omul!/El e mai frumos ca toate/ Ce frumos e omul!/Prin ştiinţe şi prin arte/Ce frumos e omul!

Evenimentele au fost organizate de Fundaţia Culturală “Cetate Durgheu” în colaborare cu Asociaţia Naţională Cultul Eroilor, Societatea Cultural-Patriotică “Avram Iancu”, Asociaţia “Pro România Europeană”, Uniunea Artiştilor Plastici din România şi Editura “Aureo”.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor