„Duș rece” cu totul neașteptat

De Gavril Nutiu
1Comentariu
„Duș rece” cu totul neașteptat
CSM CSU Oradea a pierdut primul meci al seriei cu BCMU FC Argeș Pitești.

Surpriză teribilă pentru fanii „leilor roșii”! BCMU FC Argeș, echipă pe care CSM CSU a învins-o de patru ori în sezonul regulat, a făcut legea pe teren la Oradea, în prima partidă din sferturile Ligii Naționale. Formația noastră a fost realmente de nerecunoscut, fiind dominată cu destulă autoritate în acest meci. Echipa piteșteană, care a venit la Oradea cu întregul lot, inclusiv jucătorii care au fost accidentați, precum și cu un antrenor nou, a părut mult mai omogenă.

Gazdele au început meciul cum nu se poate mai rău, nereușind să înscrie timp de patru minute, iar scorul a devenit 0-11! Ineficacitatea ofensivă a fost de altfel principala caracteristică a prestației orădenilor în această partidă, în care defensiva oaspeților le-a dereglat complet mecanismul de joc. Piteștenii s-au apărat extraordinar, blocând drumul spre coș al jucătorilor noștri, care au fost nevoiți să abuzeze de aruncări de la distanță. Ei au fost însă total neinspirați la acest capitol, reușind doar șase coșuri de trei puncte, cu un procentaj dezastruos, de numai 19%. Absența lui Kariniauskas pare să fi contat și ea mult în jocul colectiv al gazdelor.

Revenire tardivă în final

BCMU FC Argeș s-a distanțat după primul sfert, scor 15-23, ținând apoi formația noastră la o diferență de circa zece puncte până la finele sfertului trei, când scorul era 40-52. Orădenii au forțat ritmul în ultima secvență, reușind să se apropie la doar două puncte în ultimul minut, scor 61-63, dar n-a putut mai mult de atât. Oaspeții au rezistat și s-au impus într-un final tensionat, reușind să obțină prima victorie în fața noastră în actuala ediție, scor 62-66.

Echipa lui Cristian Achim trebuie să uite acest meci și să-și remedieze serios calitatea jocului, pentru a putea spera la calificarea în semifinale.

CASETA TEHNICĂ
Arena „Antonio Alexe”. Spectatori: circa 1600
CSM CSU Oradea – BCMU FC Argeș Pitești 62-66 (15-23, 15-17, 10-12, 22-14)
CSM CSU Oradea: Nikolic 3 (1×3), Nicolescu 11 (2×3), Denison 8, Valeika, Richard 12 (2×3), Țîbîrnă 2, Mandache 2, Gajovic 11, Zeno 13 (1×3). Nu au jucat: Gavrilă, Lázár, T. Fometescu. Antrenor: Cristian Achim. Asistenți: Milan Mitrovic, Marius Marinău
BCMU FC Argeș: Porter Troupe 11 (3×3), Kilyén 3 (1×3), Agafonov 23 (1×3), Nuutinen 3, Person 9 (2×3), Corpodean, Nicoară, Ciotlăuș, Kostoski 7 (1×3), Russell 4, Sánta 6. Nu a jucat Chiroff. Antrenor: Szászgáspár Barnabás. Asistent: Andrei Ziguli
Arbitri: Bogdan Podar, Alin Faur, Sorin Drugău. Comisar FR Baschet: Doru Vinași



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor