„Duşi cu zăhărelul” la Diabet

„Duşi cu zăhărelul” la Diabet
ORADEA – Din adresa emisă de Ministerul Sănătăţii pe 7 decembrie şi ajunsă miercuri la Spitalul Clinic Judeţean Oradea reiese că dr. Aurel Babeş îşi va relua funcţia de şef de secţie la Diabet. Vestea a surprins multă lume, reacţiile fiind diverse.

Prefectul Ilie Bolojan, campion al „curăţeniei” în sistemul sanitar bihorean, susţine că nu are nimic cu vreun medic anume. „Eu sunt interesat doar ca lucrurile în cadrul Programului Naţional de Diabet să funcţioneze bine”, a afirmat ieri prefectul în cadrul unei conferinţe de presă, şi asta deşi până acum luase Secţia de Diabet în colimator.

Vor consultări
Ec. Emil Popovici-Muţ, managerul Spitalului Judeţean, susţine că adresa trimisă nu l-a găsit la Oradea: „Eram în drum spre Bucureşti şi nu am apucat să o citesc. Oricum, consider că această chestiune trebuie discutată împreună cu Senatul Universităţii din Oradea, secţia fiind una clinică, dar şi cu conducerea ASP”. Cât priveşte Senatul Universităţii, acesta nu a hotărât nimic în acest sens. Deşi s-a întrunit pe 8 decembrie, nu s-a adus în discuţie schimbarea conducerii Secţiei de Diabet, majoritatea membrilor Senatului fiind miraţi de aflarea renumirii. La fel de surprins a fost şi dr. Ritli Ladislau, directorul Autorităţii de Sănătate Publică Bihor: „Eu îl aştept pe managerul Spitalului să vină de la Bucureşti şi să discutăm acest aspect. Voi întruni şi departamentul juridic, să vedem dacă este legal. Eu nu am văzut adresa respectivă, dr. Babeş doar ne-a comunicat conţinutul acesteia”.

Secţie cu doi şefi?
Dr. Amorin Popa, actualul şef al Secţiei de Diabet, apreciază că adresa respectivă a fost semnată de şeful Departamentului de Resurse Umane al Ministerului Sănătăţii, fără girul ministrului. „Eu am fost pus în această funcţie prin votul Senatului Universităţii din Oradea. Adresa cu pricina are o exprimare echivocă şi doar recomandă repunerea în funcţie a dr. Babeş”, observă dr. Popa.

Însă dr. Babeş abia aşteaptă să preia frâiele secţiei. „Eu am depus o plângere la Ministerul Sănătăţii în septembrie. Nu au avut timp până acum să soluţioneze problema, fiindcă au fost foarte ocupaţi cu tot felul de concursuri. Normal că am primit-o de la şefa de la Resurse Umane, pentru că aceasta comunică Ordinul de Ministru. Prin ordinul emis în acest sens pe 7 decembrie şi comunicat pe 13 decembrie se cere menţinerea mea în funcţia de şef de secţie, drept pe care l-am câştigat în urmă cu 20 de ani. La pensie, în mod legal, nu trebuie să ies, deoarece am doar 63 de ani.

Totodată am cerut să primesc şi salariile plătite retroactiv de când am fost înlăturat ilegal din funcţie, adică de la 1 august până în prezent”, susţine dr. Babeş, care doreşte să preia secţia doar cu proces de predare-primire. „Fiind repus în mod oficial în funcţie, Senatul Universităţii şi ASP-ul trebuie doar să ia la cunoştinţă acest fapt”, adaugă dr. Babeş, care susţine că el cunoaşte prea bine legislaţia ca să mai fie dus de nas.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase