E încă departe de finalizare

E încă departe de finalizare
ORADEA – Bazinul olimpic orădean are ca termen de predare a lucrărilor de acoperire data de 28 martie. Conform unor promisiuni ale executantului, MBS Group Cluj-Napoca (director Gabriel Silaghi), lucrarea ar fi urmat să fie finalizată la data de 15 martie.

Bazinul propriu-zis trebuia să fie deja umplut cu apă. Deocamdată însă, lucrarea pare să fie încă departe de finalizare. Ieri se mai lucra încă la acoperişul rabatabil şi la montarea gresiei şi faianţei din interiorul clădirii care adăposteşte bazinul. În incinta din jurul clădirii se află mai multe grămezi de moloz şi deşeuri. Tergiversările repetate ale termenului de predare a bazinului afectează programul de pregătiri ale echipei de polo CSM Leonardo. Bazinul olimpic din Oradea ar trebui să găzduiască două turnee finale ale Superligii Naţionale de polo pe apă, programate în lunile aprilie şi mai. Asta cu condiţia ca lucrările să fie finalizate până la data respectivă.

Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !