„E mai degrabă o povară”

Joi, primarul Ilie Bolojan nu era entuziasmat de trecerea Spitalului Judetean Oradea de la CJ Bihor la Primărie. Aceasta deşi chiar el, împreună cu viceprimarul Gheorghe Carp, au fost iniţiatorii acestui transfer.

Bolojan a accentuat responsabilitatea ce-i revine: „Am avut discuţii cu conducerea CJ Bihor pe problema Sănătăţii. Au fost discuţii inclusiv cu ministrul Sănătăţii, pentru a vedea care sunt variantele cele mai bune pentru a face ca lucrurile din sistemul medical să se îmbunătăţească într-un timp cât mai scurt. Astfel s-a convenit, pentru ca lucrurile să se mişte cât mai repede, ca toate spitalele din Oradea să intre sub coordonarea unei singure autorităţi”. Primarul nu a uitat să ne spună că s-a consultat inclusiv cu conducerea Facultăţii de Medicină şi Farmacie. „Întrucât noi am propus această strategie, noi o şi punem în practică. Nu cred că Primăria a primit un cadou, ci mai degrabă o povară”, mai spune edilul-şef.
Ilie Bolojan a anunţat şi închiderea, la anul, a staţionarului vechi, de lângă Magazinul Crişul. Secţiile de acolo vor fi mutate sus, la Staţionarul I, care la rândul său, va transfera secţii către Municipal.

Urmează alte hotărâri

După Hotărârea adoptată joi de către CJ Bihor, ar trebui adoptată o Hotărâre şi de către Consiliul Local, pentru preluarea activelor şi pasivelor spitalului. De altfel, în privinţa pasivelor de la Judeţean, Bolojan spune că va trebui găsită o soluţie împreună cu CJ Bihor pentru achitarea datoriilor spitalului. Acestea fuseseră achitate de minister până în iunie, însă în fiecare lună se adună câte un milion de lei noi la pasiv…
De asemenea, mai e necesară o Hotărâre de Guvern pentru ca transferul să aibă loc. Tot Guvernul trebuie să-i aprobe Primăriei fuziunea celor trei spitale din Oradea: Spitalul Municipal cu Pneumoftiziologia şi cu Neurologia.

C.C.

Judetul se leapada bucuros de spital

Susţinătorii transferului

 

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase