E mai greu cu comunitățile defavorizate

Reactualizat la:
E mai greu cu comunitățile defavorizate
CARANSEBEŞ – Aceasta este concluzia dialogului dintre primarul Felix Borcean și reprezentanții Instituției Prefectului și ai AJOFM Caraș-Severin, care au demarat o acțiune de promovare a locurilor de muncă pentru comunitățile defavorizate. La discuții au participat și reprezentanții comunităților de romi din Caransebeș, chiar și aceștia recunoscând că e puțin mai greu în a-i convinge pe oameni să muncească.

Primarul Felix Borcean și șefa Serviciului Integrare Europeană, Gabriela Bănăduc, au prezentat proiectul POCU „O șansă pentru comunitățile marginalizate din municipiul Caransebeș”, care se adresează exact acestor comunități.

„Am avut o vizită de la Prefectura Caraș-Severin și de la AJOFM, dumnealor dorind să se implice în conștientizarea și promovarea unor potențiale locuri de muncă pentru comunitățile defavorizate, în special pentru comunitatea romă și și-au ales ca punct de plecarea Primăria Caransebeș. Le-am prezentat proiectul POCU care se află în derulare, care se adresează tocmai acestor comunități defavorizate și marginalizate. Sunt şi probleme pentru că unii din acești oameni probabil nici nu știu de existența unor locuri de muncă, unii dintre ei nici nu-și doresc să lucreze, poate cei mai mulți, sau poate că se mulțumesc doar cu ajutorul social și cu cel de șomaj. Este puțin dificil, dar această muncă de convingere trebuie să aibă un caracter permanent și constant, dacă dorim cu adevărat să integrăm aceste persoane pe piața forței de muncă și în viața socială a comunității”, a afirmat edilul Caransebeșului.

Discuţiile au fost urmate de o vizită în Balta Sărată, unde le-au fost prezentate oamenilor posibilitățile de a se califica sau recalifica pe anumite domenii, de a li se oferi cursuri de perfecționare și, ca final, integrarea în diverse locuri de muncă.

R.M.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !