E nevoie de un preşedinte credibil

Reactualizat la:
E nevoie de un preşedinte credibil
Gheorghe Hagi a declarat azi, la inaugurarea Centrului National si Academiei de Fotbal Mogosoaia, ca presedintele FR de Fotbal trebuie sa fie o persoana credibila, cu personalitate si cu un program eficient.

“Sunt speculatii deocamdata cu candidatura lui Gica Popescu, vom vedea ce va fi. Oricum, fotbalul românesc are nevoie de un presedinte cu personalitate, carismatic, credibil, cu un program de viitor foarte bun. Apoi, momentan nu stim ce gânduri are Mircea Sandu. Îl voi sustine pe cel care va avea un proiect foarte bun si care sa aduca fotbalul românesc acolo unde a fost”, a spus fostul mare international român.

Gheorghe Popescu nu a exclus posibilitatea de a lucra cu prietenul si fostul sau coleg de la nationala, Gheorghe Hagi, care ar putea fi selectioner: “Este prea devreme sa vorbim de asta. Când voi lua o hotarâre, veti sti. În scurt timp ma voi decide, voi lua hotarârea finala: da sau ba. Lupescu a anuntat deja ca va candida si îi urez succes. Lupescu este o persoana serioasa, cu experienta si va încerca sa convinga electoratul ca poate fi un bun presedinte”.

Ionut Lupescu, care a anuntat ca va candida la presedintia FRF, a afirmat ca are sanse destul de mari sa obtina ce si-a propus. “Daca m-am hotarât sa candidez, înseamna ca sansele mele sunt direct proportionale cu programul pe care l-am alcatuit împreuna cu oameni de fotbal experimentati”, a spus fostul international.

Fostul jucator dinamovist este sustinut de colegul sau de generatie, portarul echipei FC National, Florin Prunea. “Presedintele FRF trebuie sa respecte echipele mici precum pe cele mari, iar Ionut Lupescu este singurul care poate face acest lucru. Va fi o lupta democratica, candidatul cu cel mai bun program va câstiga. S-a dus vremea plenarelor si a voturilor ca pe vremea lui Ceausescu. Va trebuie votat candidatul care vine cu cele mai bune solutii”, a spus Prunea.

Mircea Sandu, actualul presedinte al FRF, care nu a anuntat ferm daca îsi va depune candidatura pentru un nou mandat, a precizat ca va lua o hotarâre în acest sens cu putin înainte de termenul limita pentru anuntarea candidaturilor. “Atunci voi spune daca voi candida sau nu. Oricum, acesta nu este un subiect important. Este bine ca vor fi candidati mai multi, electoratul va decide. Deocamdata, pâna în decembrie, sunt în functie”, a spus Sandu, care afirmase, în luna aprilie, ca va renunta la functie.

Selectionerul Victor Piturca îl sustine pe Mircea Sandu în cursa pentru presedintia FRF. “Pentru binele fotbalului românesc, as dori ca Mircea Sandu sa ramâna în continuare. Lupescu este un baiat deosebit si merita si el sa candideze”, a spus selectionerul.

Michel Platini, membru în Comitetele Executive ale FIFA si UEFA si vicepresedinte al Biroului “FIFA Goal”, prezent la inaugurarea bazei sportive de la Mogosoaia, a declarat ca Mircea Sandu nu este vinovat de insuccesele nationalei. “Stiu ca a fost criticat pentru ultimele necalificari ale echipei nationale la turneele finale, însa presedintele se ocupa de organizare, fotbalistii sunt cei care joaca. Apoi, nu conteaza cantitatea, ci calitatea. Este de munca, nici o calificare nu se obtine usor. Poate România se va califica la urmatoarele turnee finale, în 2008 sau 2012”, a comentat fostul international francez.

Prosport.ro