„E o ruşine că am pierdut aşa”

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
19Comentarii
„E o ruşine că am pierdut aşa”
Cu doi jucători eliminaţi, Olimpia a dat lovitura în prelungiri cu un gol de la 40 de metri, scor 1-0!

S-a schimbat antrenorul la Luceafărul, dar şocul aşteptat nu s-a produs. Echipa bihoreană a pierdut din nou, chiar mai dramatic decât în jocurile precedente. De data aceasta, Olimpia a marcat la singurul şut pe poartă, din repriza a doua, trimis în minutul 90+4, într-un moment în care „luceferii” aveau doi jucători în plus!

Degeaba au dominat bihorenii partida şi au ratat marile ocazii, pentru că s-au întors cu mâna goală. În minutul 12, după o greşeală a sătmărenilor, Arnăutu s-a trezit cu mingea la picior, dar a şutat în blocaj, iar revenitul Zsombor Lukacs nu a fost nici el mai inspirat din poziţie favorabilă.

Imediat după reluarea părţii a doua, Balea a executat un corner, Roşu a deviat mingea cu capul, portarul era bătut, dar Heil a respins de pe linia porţii (50). La şapte minute distanţă, Olimpia a contabilizat prima eliminare, D. Muntean fiind trimis la vestiar după ce a lovit cu cotul.

Roşu a mai fost găsit o dată liber în careu, însă a şutat peste transversală (63).

Ne lipseşte încrederea”

Cu un sfert de oră înainte de final, gazdele l-au pierdut şi pe V. Pop, care a contabilizat al doilea cartonaş galben şi a fost eliminat.

În dublă superioritate numerică, jucătorii Luceafărului şi-au pierdut de tot luciditatea şi n-au ştiut să profite de avantajul numeric. Ba mai mult, au pierdut şi punctul care se contura, în al patrulea minut de prelungire, când Mihai Onicaş l-a surprins pe Goia cu un şut de la 40 de metri, iar mingea a poposit sub transversală (1-0). Victorie nesperată a sătmărenilor, care trăgeau de timp pe final ca să salveze un punct, în timp ce la bihoreni lipsa de concentrare la finalizare devine deja acută.

„E o rușine că am pierdut așa. Un gol rușinos primit la ultima fază. Nu înțeleg de ce ne-am speriat în momentul când am avut doi oameni în plus. Ne lipsește încrederea. Am avut trei ocazii mari , dacă nu bagi mingea în poartă fotbalul te pedepsește. Nu știu de ce a trebuit această presiune pusă de gazde pe arbitrii încă din primul minut…Altfel un arbitraj bun…Etapa următoare vine Dunărea Călărași la noi și nu avem voie să mai facem pași greșiți” a declarat Lincar la conferinţa de presă.

CASETA TEHNICĂ

OLIMPIA SATU MARE – LUCEAFĂRUL 1-0 (0-0)

Stadion Olimpia. Teren bun. Spectatori: 500

A marcat: Onicaş 90+4

Olimpia: Anca Trip – Ciul, Fl. Mureşan, Heil, Iuhas – Onicaş, Krausz (70 Rus) – V. Pop, Villand (46 Luduşan, 85 Bura), D. Muntean – Faur. Antrenor: Bogdan Andone

Luceafărul: Goia –  Balea, Fl. Ilie, Hlinca, Sg. Moga (77 Cigan) –  Ţegle, Nogo (65 Feher), Bedea – C. Roșu (82 Balla), Arnăutu, Zs. Lukacs. Antrenor: Erik Lincar

Cartonașe roşii: D. Muntean 57, V. Pop 75, antrenorul B. Andone 90+2 / –

Arbitri: Dan Dreve (Cluj-Napoca) – Peter Jozsef (Sfântu Gheorghe), Marius Bălan (Dej), rezervă Cristian Codrea (Baia Mare)

Observatori FRF: Ioan Onicaş, Daniel Sabău (ambii din Zalău).



19Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor