E oficial. L-au demis!

Şeful ANT înlocuit
Şeful ANT înlocuit
Ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, a transmis oficial că l-a demis pe preşedintele Agenţiei Naţionale de Transplant, dr. Victor Zota.

Ministrul a explicat că decizia este „una administrativă” şi a fost luată în urma unui control ministerial de săptămâna trecută care ar fi scos la iveală „nereguli grave în aplicarea unitară a legii, fapt ce constituie abatere disciplinară”.

În comunicatul de presă transmis pe site-ul ministerului, Bazac precizează că decizia ministerului „nu substituie alte măsuri de natură legală sau penală care vor fi luate în acest caz de către instituţiile abilitate ale statului ce efectuează în prezent cercetări”.

În locul dr. Zota demis de Minister, a fost uns şef interimar la dr. Velio Toma. Ministrul Bazac a mai transmis că va propune modificări la actuala legislaţie în privinţa funcţionării, autorizării şi acreditării unităţilor sanitare şi stabilirea unor sancţiuni.

Demisiadr. Zotaar fi legată de favorizarea unei clinici medicale private din Bucureşti. În urmă cu aproximativ 2 săptămâni dr. Zota a fost la Oradea ca să felicite medicii implicaţi în prelevarea de organe în vederea salvării de vieţi omeneşti, Bihorul situându-se din acest punct de vedere pe locul I în ţară din 2008 încoace.

Otilia Şandor

Şeful transplantului, demis?



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase