E oficial: liber la amenzi pe baza radarelor si camerelor video din Timisoara! Robu: Nu avem scop sa amendam, dar ma bucur ca ne vin banii la buget

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
E oficial: liber la amenzi pe baza radarelor si camerelor video din Timisoara! Robu: Nu avem scop sa amendam, dar ma bucur ca ne vin banii la buget
© Foto: arhiva
După ce a jubilat pe Facebook că s-a terminat cu trecerile pe roșu și cu vitezomanii prin Timișoara, primarul Nicolae Robu recunoaște că până acum nu a existat niciun act care să le permită, în toate condițiile legii, polițiștilor din Timișoara să-i amendeze pe șoferi. Consilierii locali abia acum au aprobat protocolul dintre primărie și poliție, așa că abia acum se poate trece la amenzi, fără să existe teama că autoritățile pot pierde în instanță un proces. Robu susține însă că scopul nu e să se rupă amenzi, dar s-a bucurat când a aflat că banii ajung la bugetul local.

Deși proiectul desfășurat cu fonduri europene a devenit funcțional încă din 28 octombrie 2016, iată că abia după aproape un an poate fi folosit și de polițiști. Marți, consilierii locali au adoptat o hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare pentru accesul la sistemul de management al traficului rutier, așa că reprezentanții IPJ își pot trimite oficial oamenii în Centrul de Comandă și Control de pe Iuliu Maniu.

„Atunci vor fi amendați, de îndată ce hotărârea intră în vigoare. După părerea mea, dar este o părere, atâta tot, Poliția Rutieră ar fi putut să aplice amenzi pe baza înregistrărilor pe care le avem, cu aparate omologate, chiar în lipsa protocolului. Ar fi fost în discuție de ce am permis noi accesul poliției la acele înregistrări, dar asta era răspunderea noastră. Poliția putea să folosească acele înregistrări, pentru că toată aparatura este omologată”, ne-a explicat primarul Timișoarei.

Robu jubila pe Facebook încă de la semnarea protocolului că s-a terminat cu șoferii indisciplinați din Timișoara, anunțând, totuși, că nu există un plan de amenzi.

Foto: arhiva
Conducerile Primăriei Timișoara și IPJ Timiș au reușit, în sfârșit, miercuri, să semneze protocolul care va permite polițiștilor să dea amenzi în baza imaginilor surprinse de camerele video instalate la semafoare și în intersecții, precum și a radarelor fixe din Timișoara. Primarul Timișoarei, Nico...

Edilul-șef a aflat și că banii din amenzi revin la bugetul local, dar spune că scopul nu este să se dea amenzi, ci să se facă prevenție.

„Dacă ne vin banii nouă, nu pot decât să mă bucur, că și-așa nu vedem nimic înapoi din ce intră la bugetul centralizat, măcar ăștia să intre. Dar nu avem un scop în a amenda. Spun asta cu toate ocaziile, ca să nu se înțeleagă greșit. Nu vrem să amendăm. De aia nu sancționez, nici la Politehnică nu am sancționat. Am tot încercat să îi lămuresc pe oameni să-și facă datoria, să fie cinstiți, să respecte legea, fără sancțiuni. Chiar dacă e mai greu, până la urmă obții progrese cu atitudine de tipul acesta. Îmi displace să sancționez, îmi displace să dau dispoziții spre sancțiune, dar atunci când văd că unii se cer sancționați pur și simplu, pentru că nu vor să înțeleagă să respecte regulile, evident că cer să fie sancționați”, a mai spus Nicolae Robu.

Practic, acum polițiștii au acces, oficial, la facilitățile sistemului „Trafic management și supraveghere video”, adică pot folosi atât cele șapte radare de viteză, cât și cele 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu și imaginile surprinse de cele peste 200 de camere video din trafic. Oamenii legii pot sta permanent în Centrul de Comandă și Control.

Vă reamintim, în cadrul proiectului de management al traficului au fost instalate în Timișoara șapte radare de viteză – pe Calea Aradului, pe strada Sever Bocu, pe Calea Dorobanților, pe Calea Șagului, la ieșirile din Timișoara, dar și în Piața Leonardo da Vinci, pe ambele sensuri la intrarea/ieșirea din pasajul Michelangelo.

Totodată, în intersecții sunt și 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu: Calea Șagului – Liviu Rebreanu, str. Brătianu – Revoluției – Hector, Piața Brătianu (Punctele Cardinale), str. Republicii – Jiul, str. Circumvalațiunii – Gh. Lazăr, str. Simion Bărnuțiu – Dorobanților – Gh. Adam, str. Mihai Viteazul – str. Vasile Pârvan, str. Cetății – Gh. Lazăr, Calea Aradului – str. Miresei, Calea Circumvalațiunii – str. Brediceanu.

Proiectul „Trafic management și supraveghere video” a prevăzut semafoare noi în 44 de intersecții, 90 de intersecții modernizate, montarea de camere de supraveghere în 134 de intersecții, montarea a 230 de camere video în trafic, a șapte radare de viteză, a 13 radare de informare, a 13 panouri cu afișare numerică, precum și montarea unui număr de 37 de sisteme de detecție a trecerii pe roșu, a 17 panouri de afișare a mesajelor variabile și amenajarea unui centru de comandă pentru trafic și supraveghere video, cel de pe Bd. Iuliu Maniu. Totul a costat aproape 6 milioane de euro, mare parte din bani venind de la Uniunea Europeană.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !