Echipa CSM este campioană la judo

4Comentarii
Echipa CSM este campioană la judo
CN de judo pentru echipe de seniori a consemnat supremaţia evidentă a judoului orădean, care a reuşit să cucerească titlul naţional cu prima echipă, precum şi medalia de bronz cu formaţia secundă. La competiţie au fost prezente şase echipe, împărţite în două grupe.

CSM JC Liberty A a fost repartizată în Grupa I, unde a învins categoric formaţiile
CSM Alba Iulia, scor 7-0, şi CSM Miercurea Ciuc, cu 5-2, calificându-se în semifinale.
În Grupa B, CSM JC Liberty LPS Bihorul B a câştigat meciul cu Steaua Rapid Bucureşti
cu 6-1, dar a pierdut cu 1-6 în faţa combinatei Dinamo Bucureşti Braşov.

Cele două echipe orădene s-au întâlnit în semifinale, victoria revenind formaţiei
A cu 6-1. În cealaltă semifinală, Dinamo Bucureşti Braşov a învins echipa CSM
Miercurea Ciuc cu 4-3. CSM JC Liberty a câştigat categoric finala competiţiei,
învingând cu 5-2 combinata Dinamo Bucureşti Braşov. Echipele CSM JC Liberty
LPS Bihorul B şi CSM Miercurea Ciuc au dobândit medaliile de bronz ale campionatului.
Formaţiile orădene sunt pregătite de antrenorii Alexandru Lungu, Emil Morar,
Iulian Surlă şi Aurelian Fleisz.

Antrenorii, mulţumiţi

„Suntem mulţumiţi de rezultatele înregistrate. Ne-am confruntat cu o problemă
de ultimă oră, indisponibilitatea lui Cezar Rusu, în urma căreia l-am transferat
la echipa A pe Cristian Rupa, care şi-a făcut pe deplin datoria. Foarte bine
au evoluat şi judoka maghiari, adevăraţi profesionişti. Trebuie remarcat însă
componenţii ambelor echipe, care au luptat cu multă dăruire”, ne-a declarat
antrenorul Emil Morar.

Componenţa celor două echipe orădene a fost următoarea: CSM JC Liberty A: Cristian
Rupa, Mihai Roşca la 60 kg, Dan Fâşie, Daniel Morar la 66 kg, Ungvári Miklos
(Ungaria), Alexandru Goncearenko la 73 kg, Ilie Popa, Alexandru Selinceanu la
81 kg, Adrian Bogoşel, Octavian Boboc la 90 kg, Hadfi Daniel (Ungaria), Gheorghe
Pop la 100 kg, Bor Barna (Ungaria), Balla Zsolt la +100 kg; CSM JC Liberty LPS
Bihorul B: Călin Merge la 60 kg, Szoke Laszlo, Adrian Cătuna la 66 kg, Adrian
Merge, David Morar la 73 kg, Marian Halasz, Adrian Checiu la 81 kg, Răzvan Spiridon,
Tiberiu Ababei la 90 kg, Daniel Matei, Gheorghe Săutiuţ la 100 kg, Andrei Vultur
la +100 kg.

Gavril Nutiu



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor