Echipa de spadă Crişul, la CCE

1Comentariu
Echipa de spadă Crişul, la CCE
Oradea, Heidenheim – Echipa de spadă a CS Crişul, pregătită de antrenorul emerit Nicolae Ille, va participa în perioada 23-25 martie la ediţia 2007 a Cupei Campionilor Europeni.

Prezentă pentru a cincea oară la competiţie, formaţia orădeană va încerca să obţină o performanţă superioară faţă de participările anterioare. Turneul CCE are loc, conform obiceiului, în oraşul german Heidenheim.

Participare selectă

La turneu vor fi prezente cele mai bune 32 de echipe ale Europei, care se vor întrece în sistem eliminatoriu, tabloul de concurs fiind stabilit prin tragere la sorţi. Din păcate, sarcina echipei noastre este mai dificilă în acest sezon, deoarece ea nu mai figurează printre capii de serie, riscând să aibă, chiar din primul tur, adversari dintre cei mai puternici.

Acest fapt se datorează absenţei de anul trecut, când Nyisztor Alexandru şi Arkosi Bertalan au fost suspendaţi de către conducerea FR Scrimă din competiţiile internaţionale. A fost o decizie abuzivă a federaţiei, care a făcut imposibilă participarea Crişului la CCE. Lotul echipei orădene este alcătuit din Nyisztor Alexandru, Arkosi Bertalan, Radu Andrei, Andrei Timoce şi Adrian Pop jr. Nyisztor, Arkosi şi Pop jr. fac parte din lotul olimpic al României, iar Andrei şi Timoce din lotul naţional de seniori, ambele fiind conduse de antrenorul Nicolae Ille (secondat de sătmăreanul Csiszár Francisc).

Gavril Nutiu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor