Echipa națională de handbal feminin a României, premiată de Dacian Cioloș

Reactualizat la:
Echipa națională de handbal feminin a României, premiată de Dacian Cioloș
© Foto: Facebook
Prim-ministrul Dacian Cioloș a premiat miercuri la Palatul Victoria echipa națională de handbal feminin a României pentru performanța obținută la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, desfășurat în Danemarca.

Guvernul a alocat suma de 1,372 milioane de lei din Fondul de rezervă bugetară, bugetului Ministerului Tineretului și Sportului. De asemenea, potrivit Hotărârii aprobate astăzi, cuantumul premiilor acordat sportivelor, antrenorilor și echipei tehnice va fi majorat, comparativ cu cel stabilit pe baza normelor legislative în vigoare.

„România a demonstrat că este un nume în handbalul internaţional. Eu sunt convins că veţi merge mai departe la JO si veţi veni cu rezultate cât mai bune. Felicitări pentru toată echipa şi pentru titlul de golgheter al CM obţinut de Cristina Neagu. Vă mulţumesc pentru tot ceea ce ne-aţi oferit”, a declarat Dacian Cioloş la festivitatea de premiere.

Astfel, pentru obținerea medaliei de bronz la Campionatul Mondial de Handbal Feminin, fiecare sportivă va primi suma de 60.000 de lei, antrenorul principal va fi premiat cu 120.000 de lei, antrenorul secund, cu 100.000 de lei, specialiștii și tehnicienii cu câte 25.000 de lei, iar antrenorii/profesorii care au selecționat sportivii vor fi premiați cu câte 6.000 de lei. Acestea reprezintă premiile totale alocate sportivelor și echipei tehnice.

Adriana Nechita, componentă a echipei naționale de handbal feminin, a postat pe pagina sa de Facebook fotografii de la Palatul Victoria. „Povestea continuă… Momente frumoase la Palatul Victoria!”, a scris aceasta pe rețeaua de socializare.

Povestea continuă…Momente frumoase la Palatul Victoria!

Posted by Adriana Nechita on Wednesday, 23 December 2015

„Guvernul răspunde astfel propunerii Federației Române de Handbal, instituție care, potrivit legii, propune cuantumul premiilor individuale pentru sportive și colectivul tehnic. De asemenea, Executivul, prin Ministerul Tineretului și Sportului, dorește să îmbunătățească sistemul de premiere, astfel încât să recompenseze sportivii care obțin rezultate excepționale, în scopul recunoașterii și încurajării performanțelor, precum și pentru a determina o motivație suplimentară sportivilor în perspectiva Jocurilor Olimpice din 2016, de la Rio de Janeiro”, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase