„Echipa noastră a jucat pentru public”

„Echipa noastră a jucat pentru public”
ORADEA – Antrenorul principal al echipei naţionale, Omer Aihan, s-a declarat mulţumit de jocul elevilor săi. El a apreciat prestaţia tricolorilor, spunând că aceştia au înţeles să le mulţumească suporterilor printr-un joc la înălţime.

„A fost un meci dificil la prima vedere, pe care l-am tratat însă foarte serios. Faptul că jucătorii au fost foarte determinaţi chiar dacă am avut un avantaj de şapte goluri după meciul din deplasare arată că echipa României joacă foarte serios. În partida de azi nu am avut momente de cădere, lucru îmbucurător pentru viitor. Am jucat azi (ieri, n.r.) şi pentru public, jucătorii înţelegând să le mulţumească astfel spectatorilor, prin seriozitate şi respect. Publicul orădean a fost extraordinar, la fel ca întotdeauna. Sper să jucăm la fel şi în continuare”, a afirmat Omer Aihan.
Antrenorul reprezentativei a salutat faptul că meciul de acasă din cadrul „dublei” de la barajul din play-off se va juca tot la Oradea. „Bineînţeles că noi dorim să jucăm tot la Oradea, pentru că aici se află cel mai cald public din întreaga ţară”.
Referitor la şansele de la baraj ale echipei noastre, antrenorul spune că îşi doreşte să avem o tragere la sorţi cât mai favorabilă.

„Aşteptăm în primul rând tragerea la sorţi, iar apoi vom vedea ce şanse avem. Oricum, suntem hotărâţi să luptăm şi să jucăm cu orice adversar, indiferent de valoarea lui. Mi-aş dori oricum puţină şansă la tragerea la sorţi, pentru că la ultimele trei baraje am avut parte de ghinion”, ne-a declarat Omer Aihan.
Gavril Nutiu



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !