În locul acestora au fost aduşi până la ora actuală doi jucători – Alexandru Matei, extremă stângă, de la Dinamo şi Szabó Botond, extremă dreaptă, de la Szentes (Ungaria). De asemenea, la echipa orădeană a revenit Bogdan Câmpianu, după un sezon petrecut în Germania. Situaţia lui Cosmin Baidoc este deocamdată incertă, nefiind sigur dacă va fi menţinut în lot.
CSM Digi nu are la ora actuală decât un singur portar, Dorin Creţu. Conducerea clubului orădean a dorit să-l tranfere pe goal-keaper-ului naţionalei României, Dragoş Stoenescu, de la Dinamo, dar tranzacţia nu s-a mai făcut. Cum între timp s-a renunţat la Barát Ferenc, echipa noastră se află în căutarea unui alt portar.
Trei variante
CSM Digi se află în negocieri cu portarul reprezentativei SUA, Merill Moses (35 de ani), titular la JO de la Londra, precum şi cu doi portari maghiari – internaţionalul Gergely István (36 de ani), dublu campion olimpic cu naţionala Ungariei la JO 2004 şi 2008, respectiv Ats Bertalan (31 de ani, de la OSK Budapesta). „În maximum o săptămână va trebui să încheiem negocierile cu unul dintre cei trei portari cu care suntem în tratative, pentru că este deja destul de târziu”, afirmă antrenorul CSM Digi, Tóth László. Tehnicianul echipei noastre opinează că formaţia va fi mai puernică faţă de sezonul trecut. „Avem în lot tot nucleul de bază al naţionalei României. Suntem destul de bine acoperiţi pe posturi, mai trebuie să rezolvăm problema portarului. Eu cred că lotul va fi mai puternic, să sperăm că şi rezultatele vor fi mai bune, mă refer la cele din cupele europene, pentru că pe plan intern nu trebuie să avem probleme”, ne-a declarat Tóth László.
Ieri a fost ultima zi în care cluburile participante la Liga Campionilor aveau obligaţia să comunice la Liga Europeană
de Nataţie (LEN) componenţa loturilor pentru ediţia 2012/2013 a competiţiei. CSM Digi a trimis un lot lărgit, cu toate cele trei variante de portar. Tragerea la sorţi a grupelor preliminare ale Ligii va avea loc vineri, 7 septembrie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!