Echipajul Raducioiu-Bulearca la startul CRR

De C. Onaca
Echipajul Raducioiu-Bulearca la startul CRR
Campionatul de Raliuri al României porneşte în acest week-end la drum cu Raliul Braşovului. Printre cele 59 de echipaje înscrise la start se află şi reprezentanţii Timişoarei, Constantin Răducioiu-Mirel Bulearca, ce vor concura pe un Mitsubishi Evo 6.

A devenit o regulă ca Raliul Braşovului să inaugureze sezonul competiţional în Campionatul de Raliuri al României. Nici în 2012 nu va fi altfel, în 30 şi 31 martie fiind programată runda inaugurală a campionatului în împrejurimile Braşovului. Startul competiţiei este prevăzut vineri după-amiaza, iar finalul are loc 24 de ore mai târziu.

Timişoara este reprezentată de un singur echipaj în prima etapă, cel compus din Constantin Răducioiu şi Mirel Bulearca sub culorile clubului Răducioiu Timis Rally. Mitsubishi-ul Evo 6 al acestora va lua startul la clasa 11.

„Pentru prima etapă nu avem neapărat un obiectiv, vrem să terminăm cursa. Nu ştim însă cum se va comporta maşina. Noi ne-am dori să facem un sezon complet şi să ne luptăm pentru podiumul clasei”, a anunţat pilotul Constantin Răducioiu.

Echipajul timişorean este unul dintre cele 59 aflate la startul Raliului Braşov.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !