Echipament nou pentru arbitri

De Teodor Biriş
Reactualizat la:
3Comentarii
Arbitrii au îmbrăcat tricourile Joma
Arbitrii au îmbrăcat tricourile Joma
Asociaţia „Cavalerii fluierului” Oradea îşi continuă acţiunile de sprijinire şi înzestrare a arbitrilor bihoreni.

Miercuri seara, în cadrul şedinţei săptămânale desfăşurate în Pavilionul C al Universităţii din Oradea, arbitrii bihoreni au fost dotaţi cu echipament pentru meciuri marca Joma şi treninguri Patrick. Achiziţiile au fost posibile prin implementarea unor noi proiecte iniţiate de Radu Bitea, responsabilul cu acest departament din cadrul asociaţiei. „Mă bucur că Asociaţia Cavalerii fluierului a făcut într-un timp scurt foarte multe pentru arbitrii bihoreni. Văd aici mulţi tineri şi vă doresc să călcaţi pe urmele celor care astăzi vă sunt mentori şi conduc asociaţia sau CJA Bihor”, le-a spus Valer Vancea, preşedintele AJF, invitat la eveniment. „Sperăm ca eforturile noastre să fie răsplătite cu prestaţii cât mai bune din partea arbitrilor”, a adăugat Laurenţiu Danşa, preşedintele Asociaţiei „Cavalerii fluierului”.

Cu această ocazie, preşedintele CJA, Octavian Şovre, a anunţat că încă doi arbitri tineri au debutat la Liga 4, fiind vorba de Alexandru Bogdănel (18 ani) şi Andrei Bulzan (19 ani).

În aceste zile, la Bucureşti, şapte arbitri bihoreni trec prin emoţiile examenului de promovare la Liga 3: Andrei Pirtea pentru centrali, respectiv Marius Matica, Alin Opriş, Lucian Ştiube, Jeanina Păduraru, Ionuţ Cheregi şi Cristian Gozman. „Concurenţa este foarte mare, locurile sunt puţine. Nu va fi uşor!”, a declarat Şovre.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor