Echipe mai disciplinate în Liga a V-a

De Teodor Biriş
Echipe mai disciplinate în Liga a V-a
© Gheorghe Rusu
În turul de campionat se constată o scădere a numărului de cartonaşe acordate în cele două serii ale Ligii a V-a.

Conform statisticii prezentate de Gheorghe Rusu, responsabilul eşalonului cinci din cadru AJF Bihor, în cele 144 de meciuri s-au acordat 517 cartonaşe galbene (o medie de 3,6 pe joc) şi 31 de roşii (0,21 pe partidă). Interesant aspectul că în Seria 1, deşi au fost mai multe meciuri s-au acordat mai puţine avertismente decât în Seria 2: 253 de cartonaşe galbene în 78 de meciuri (3,24 pe meci), respectiv 264 în 66 de jocuri (4 pe meci)

În schimb, fotbaliştii din prima serie au câştigat detaşat „duelul” la cartonaşe roşii: 22 de eliminări, 14 directe şi 8 pentru cumul de galbene (medie 0,25), faţă de doar 9 „roşii” în Seria 2, 4 directe şi 5 pentru cumul (medie de 0,13).

7 echipe fără eliminaţi

Grupările cu cele mai multe cartonaşe galbene sunt Foresta Tileagd şi Unirea Bratca, câte 25, secondate de Unirea Oşorhei – 24 şi FC Bihor Legenda 1902, cu 23 în Seria 1, iar în seria a doua podiumul echipelor „îngălbenite” este alcătuit din Zorile Bunteşti – 29, urmată de Unirea Roşia, CF Liberty, cu câte 27, şi Izvorul Cociuba Mare – 26. La polul opus, formaţiile cu cele mai puţine avertismente au fost LPS Bihorul Oradea cu doar 9 cartonaşe, în Seria 1, respectiv CSC Dacia Gepiu – 15 „galbene” în Seria 2.

La capitolul catonaşe roşii, liderul absolul este Unirea Oşorhei, cu 6, urmată de Foresta Tileagd – 4, Slovan Valea Cerului – 3, Minerul Şuncuiuş – 2 în Seria 1, iar în Seria 2, Bunteştiul şi Gepiul au înregistrat câte două eliminări. Se pot lăuda că n-au avut niciun jucător eliminat LPS Bihorul şi FC Bihor „Legenda 1902”, respectiv Gloria Căbeşti, Biharea Vaşcău, Unirea Roşia, Victoria Tulca, Izvorul Cociuba Mare în Seria 2



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !