„Echipele din Oltenia sunt ambiţioase”

1Comentariu
Tînc va avea de lucru la Motru
Tînc va avea de lucru la Motru
Sâmbătă, de la ora 11, Gaz Metan CFR Craiova – FC Bihor se joacă pe teren neutru.

Mai eficienţi în deplasare decât pe teren propriu, fotbaliştii orădeni speră să-şi mai reducă pasiul avut în clasamentul adevărului. „Cunoaştem felul cum joacă Gaz Metan CFR Craiova. Echipele din Oltenia sunt ambiţioase şi arţăgoase, astfel că nu ne aşteaptă un meci uşor. Trebuie să ne mobilizăm ca şi la Otopeni şi atunci nu vom pierde”, susţine antrenorul Ioan Petcu. În afara jucătorilor Muscă, Lupaşcu şi V. Florea (accidentaţi), tot lotul este valid.

Oltenii vor să-i facă cele trei puncte cadou antrenorului Jerry Gane, care în 12 octombrie a împlinit 38 de ani.

Partida va fi arbitrată de Mugurel Vădan – Andrei Constantinescu (ambii din Bucureşti), Bogdan Gheorghioiu (Timişoara), rezervă Laurenţiu Mosor (Râmnicu Vâlcea). Observatori FRF au fost trimişi Florin Chivulete (Bucureşti) şi Petre Mehedinţu (Timişoara).

Echipe probabile

Gaz CFR: Râmniceanu – Buleică, Feleagă, Cruşoveanu, Preda – Vigariu, Rioşanu, Pătrană, M. Gheorghe – Trifu, S. Chivu. Antrenor: Ionel Gane

FC Bihor: Pascal – Ţîrca, Ambruş, Tînc, Cl. Cosma – Opriceană, C. Străuţ, Filip, Floruţ – C. Bucur – Lukacs. Antrenor: Ioan Petcu

Celelalte meciuri: FC Argeş – FC Silvania, Minerul Lupeni – CFR Timişoara, CS Otopeni – Fortuna Covaci, FC Drobeta – FC Baia Mare, Arieşul Turda – Jiul Petroşani, Mureşul Deva – CSM Râmnicu Vâlcea, FCM Târgu Mureş – Dacia Mioveni (19 octombrie, ora 13), U Cluj – UTA (20 octombrie, ora 15).

Teodor Biris



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor