Ecolect – etapa a II-a, pe bani europeni

De Cristina Ghilea
Ecolect – etapa a II-a, pe bani europeni
Consiliul Judeţean a semnat cu Ministerul Fondurilor Europene fazarea proiectului „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Bihor”.

Președintele CJ, Pasztor Sandor, a semnat contractul de finanţare pentru faza a doua a proiectului, denumit „Fazarea proiectului Sistem de management integrat al deşeurilor în județul Bihor”. Valoarea totală a contractului de finanţare este de 104.583.002 lei și este obținută prin Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020, Axa Prioritară 3 Dezvoltarea infrastructurii de mediu în condiţii de management eficient al resurselor, Obiectivul specific (OS) 3.1 Reducerea numărului depozitelor neconforme şi creşterea gradului de pregătire pentru reciclare a deşeurilor în România.

Semnarea contractului pentru această a doua fază a proiectului asigură banii pentru finalizarea investiţiilor de infrastructură începute de CJ prin Programul Operaţional Sectorial Mediu 2007-2013. Sunt patru staţii de transfer a deşeurilor la Beiuş, Marghita, Salonta şi Săcueni, precum şi achiziţionarea mijloacelor de transport a deşeurilor reziduale, construirea a trei staţii de sortare a deşeurilor la Beiuş, Marghita şi Salonta, precum şi achiziţionarea de echipamente de manipulare, încărcare şi transport a deşeurilor reciclabile şi reziduale.

De asemenea, urmează dotarea cu echipamente mobile a staţiei de sortare Valea lui Mihai şi a staţiei de transfer Aleşd, precum şi achiziţionarea de echipamente de colectare a deşeurilor reciclabile şi biodegradabile pentru cele şase zone de colectare din judeţ. Ca urmare, se va trece apoi la închiderea celor opt depozite de deşeuri neconforme din Oradea, Beiuş, Marghita, Salonta, Aleşd, Săcueni, Ştei şi Valea lui Mihai.

Proiectul are o componentă importantă de conştientizare publică pentru gestionarea deşeurilor prin campanii în mass-media şi în şcoli, prin dezbateri publice şi organizarea unui „serviciu local verde” în zonele urbane mari.

În avans

CJ precizează că peste 30% din lucrările aferente etapei a doua a proiectului – circa 42 milioane lei – a fost finanțat din surse proprii sau credit. În urma semnării contractului de finanţare, CJ va recupera din aceste sume cheltuite circa 39 milioane de lei. Preşedintele Pasztor Sandor apreciază că „acest contract ne oferă mecanismul de finanțare a acestui proiect, deosebit de important pentru județul Bihor, în ceea ce privește managementul eficient al deșeurilor”.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !