Ecologiştii portocalii

6Comentarii
Ecologiştii portocalii
Dacă până acum ecologiştii erau consacraţi drept verzi, în sezonul de toamnă-iarnă 2009, la Oradea, ecologiştii sunt portocalii. Cel puţin asta e concluzia pe care au tras-o miercuri orădenii prezenţi în Parcul 1 Decembrie.

Copiii şi bunicii aflaţi la plimbare au urmărit timp de câteva ceasuri, iniţial cu curiozitate, apoi cu admiraţie cum tinerii studenţii din cadrul Organizaţiei Studenţeşti a PD-L Bihor, înarmaţi cu saci de plastic, au luat la mână pet-uri, hârtii, mucuri de ţigară.

Zeci de saci de deşeuri au fost strânşi de pe spaţiul verde. Studenţii au dat o mână de ajutor şi operatorului de salubritate şi au trecut apoi la golirea coşurilor de gunoi din care deşeurile începuseră deja să cadă. În următoarele zile, orădenii se vor întâlni cu ecologiştii în portocaliu şi în alte locuri din oraş. Secretarul OS PD_L Bihor, Minodora Breje, spune că au decis să iasă la curăţenie în parcuri după ce în timpul vacanţei au observat că multe locuri de joacă şi recreere au căzut pradă gunoaielor.

Studenţii democrat-liberali speră că acţiunea lor să nu rămână una singulară, îi aşteaptă pe orădeni să li se alăture şi anunţă că astfel de acţiuni vor fi organizate în Orăşelul copiilor, Parcul Magnoliei, în Parcul 22 Decembrie, dar şi în Parcul din vecinătatea Liceului “Onisifor Ghibu”.

Veronica Bursasiu



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor