Economia Timisului in martie: investitii straine de doar 57.000 de euro, majorari de capital de peste doua milioane

De Marcel Hoster
Economia Timisului in martie: investitii straine de doar 57.000 de euro, majorari de  capital de peste doua milioane
© foto: arhiva
Județul Timiș nu a avut o lună extraordinară atunci când vorbim de atragerea de noi investiții străine. Deși ca număr au fost destul de multe noi inițiative investiționale, ca și capital social doar puțin sub 57.000 de euro au intrat în economie ca și capital social străin.

Multe și mărunte, cam aceasta ar fi dimensiunea investițiilor străine realizate în Timiș în luna martie a acestui an. Datele oficiale ale Registrului Comerțului arată că în Timiș au fost înmatriculate 46 de noi firme cu participare străină. Acestea au adus în economie un capital social de 56.953 de euro, ceea ce este destul de puțin. De altfel, ca și capital social, Timișul a fost în martie pe locul 6 la nivel național și pe 2 ca și număr de noi firme. Pentru comparație, Bucureștiul a atras investiții de 3,4 milioane de euro, iar Ilfovul de 1,4 milioane de euro. De asemenea, Bihorul apare cu subscripție de capital social în valoare de 3,5 milioane de euro.

Totuși, Timișul se remarcă prin faptul că au avut loc majorări ale capitalului social al firmelor străine deja existente în valoare de 2,6 milioane de euro. Aceasta poate arăta o consolidare a prezenței economice străine deja funcționale din economia județului. Din nou clasamentul este dominat de București, cu majorări de 146 milioane de euro, iar Timișul e doar pe locul 9 în clasamentul național, valoarea totală a majorărilor de capital fiind de 272 de milioane de euro în toată țara.

În județ se remarcă tranzacția în care a fost implicată o societate austriacă din domeniul automotive, cu o subscripție de un milion de euro. De asemenea, o societate italiană a avut o contribuție de 990.000 de euro, la o firmă cu activitate în domeniul maselor plastice.

Tot în martie, Timișul a pierdut 42 de societăți cu participare străină, cu un capital social de 527.972 euro.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !