Ecouri din Pârneava

Ecouri din Pârneava
În urma întâlnirii cu cetăţenii din Pârneava, liderii organizaţiei municipale a PSD au luat legătura cu mai mulţi factori de decizie, în special pe domeniul social.

După discuţiile cu reprezentanţii Direcţiei de Dezvoltare şi Asistenţă Comunitară
din subordinea Consiliului Municipal, preşedintele pe municipiu al PSD Arad,
Dorel Căprar, este optimist, spunând că există disponibilitate din partea factorilor
responsabili pentru asigurarea unor servicii de asistenţă la domiciliul unor
persoane care locuiesc la periferie.

Tot în urma sesizărilor cetăţenilor, PSD-iştii vor încerca să-i convingă pe
cei de la Compania Naţională „Poşta Română” să asigure un minim de servicii
poştale în Pârneava. * Există preocupări şi pentru asigurarea unor mijloace
de transport, dar se pare că problema este greu de rezolvat dacă nu se demonstrează
negru pe alb că înfiinţarea unor linii ar putea fi profitabilă.

Oricum, mijloacele de transport pentru elevi vor fi absolut necesare, mai ales
în condiţiile desfiinţării şcolii din cartier tot pe motiv de nerentabilitate,
şi mutarea copiilor la şcoli din alte cartiere.

Simion Todoca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !