Ecran inteligent de la IBM

Ecran inteligent de la IBM
USA – Microsoft lansează cel mai tare produs, un ecran care tratează obiectele digitale ca şi cum ar fi reale. | Video

La coş cu tastatura şi mouse-ul

Posibilitatea de a interacţiona cu obiectele digitale precum fotografiile, muzica sau clipurile video stocate pe un computer prin simple gesturi ale mâinilor părea până nu demult de domeniul literaturii SF. Dar iată că visul devine realitate odată cu lansarea „Surface Computer” de către compania Microsoft, un computer ce permite utilizatorului să interacţioneze cu obiectele digitale ca şi cum ar fi reale.

 

Trage-mpinge şi suceşte

În esenţă, Surface Computer este un ecran plat cu o diagonală de 30 de inchi (75 cm) de forma unei măsuţe de cafea. Suprafaţa ecranului este sensibilă la atingere astfel că permite utilizatorilor să caute, exploreze sau să manipuleze conţinutul digital prin simpla mişcare a degetelor.

Prin gesturi naturale fotografiile pot fi sortate, sucite şi mărite. O simplă atingere cu buricul degetului este suficientă pentru a porni un clip video sau a lansa o aplicaţie. La fel de simplă este şi alegerea şi ascultarea muzicii preferate.

Dar aplicaţiile destinate device-ului nu se rezumă la atât. Suprafaţa recunoaşte obiectele amplasate pe suprafaţa sa. În video-ul ataşat se poate observa cum Surface Computer recunoaşte un aparat foto digital amplasat pe suprafaţa sa şi iniţiază automat conexiunea wireless prezentând fotografiile stocate în memoria camerei. Utilizatorul  „trage” apoi pozele către un alt device wireless, de data aceasta un telefon mobil, care pare a le „înghiţi” când de fapt nu face altceva decât să le copieze pe cardul său de memorie. 

 

Camere infraroşii

Aparatul dispune de mai multe camere de luat vederi infraroşii care detectează gesturile sau atinsăturile mîinilor. Mişcările sunt apoi procesate şi redate pe suprafaţa interactivă utilizându-se retroproiecţia.

Programul folosit de aparat funcţioneată pe platforma sistemului de operare Windows Vista iar pe partea de conexiuni este dotat cu Ethernet şi standardele wireless 802.11b/g şi Bluetooth 2.0.

Potrivit producătorului, Surface Computer  va apărea la finele acestui an în magazine, hoteluri şi restaurante, întrucât recunoaşte cardurile şi poate face operaţiuni bancare.

 

Istoria dezvoltării proiectului

 

2001

Stevie Bathiche de la Microsoft Hardware şi Andy Wilson de la Micrsoft Research au venit cu ideea creării unei „mese interactive”. În viziunea celor doi, această masă urma să mixeze lumea fizică cu cea virtuală pentru a oferi utilizatorilor o experienţă bogată şi interactivă.

 

2003

Ideea este prezentată lui Bill Gates, preşedintele Microsoft şi într-o lună de zile ia naştere primul prototip, creat dintr-o masă Ikea a cărei mijloc a fost tăiat.

 

2004

Echipa însărcinată cu dezvoltarea proiectului se extinde până când devine grupul „Surface Computing”. Se lucrează intens la perfecţionarea prototipurilor „Surface Computer” şi a aplicaţiilor aferente. Echipa construieşte peste 85 de astfel de aparate pentru a fi testate de către programatori, dezvoltatorii de hardware şi de responsabilii de marketing ai Microsoft.

 

2005

Spre sfârşitul anului 2004 este finalizată platforma software iar atenţia grupului începe să se îndrepte către formă. Au fost create mai multe prototipuri experimentale, printre care se numără un model în formă de vană, un model înalt cât o masă de birou cu suprafaţă pătrăţoasă a cărei părţi laterale erau acoperite cu material textil şi chiar şi un model de înălţimea unui bar. După teste îndelungate şi cercetări efectuate în rândul consumatorilor, Surface Computer este finalizat în anul 2005.

 

2007

Astăzi, Surface Computer este o măsuţă cu un ecran ce măsoară 30 de inchi în diagonală ce poate fi folosit de mai multe persoane în acelaşi timp. Utilizatorii intră în contact cu aparatul folosind gesturi naturale ale mâinilor, prin atingere şi prin obiectele care sunt plasate pe suprafaţa sa.

 

Cristian Horgos