Eduard Hellvig si Sorin Buhas au probleme cu ANI

Eduard Hellvig
Eduard Hellvig
Ministrul Dezvoltării, Eduard Hellvig a fost declarat de ANI incompatibil. În sarcina lui Hellvig se reţine faptul că ar fi fost director al societăţii orădene Sintezis Birotica SRL.

De asemenea, ANI arată că Hellvig a fost angajat pe funcţia de cercetător în ştiinţe politice în cadrul SC Dib Media Consultancy SRL, dar a primit şi drepturi salariale de 26.703 lei, de la SC Life Line – Medical Center SRL, în condiţiile în care nu figura ca angajat al acestei societăţi în baza de date a Inspecţiei Muncii. Toate aceasta în timp ce exercita şi funcţia de ministru. ANI reţine faptul că funcţia de ministru este incompatibilă cu cea de director într-o societate comercială, iar încetarea contractului de muncă al lui Hellvig, de la Sintezis Birotica, a fost operată abia pe 31.10.2012.

Dacă instanţa va da dreptate ANI, Hellvig îşi va pierde funcţia şi nu va mai putea exercita vreo funcţie sau demnitate publică, cu excepţia celor electorale, timp de trei ani. Alţi miniştri care au probleme cu ani sunt Ovidiu Silaghi şi Liviu Pop. Silaghi nu poate justifica o avere de 45.955 euro, fiind sesizată deja comisia de cercetare a averilor din cadrul Curţii de Apel Oradea. În cazul lui Pop s-a sesizat Înalta Curte, pentru conflict de interese şi abuz în serviciu, iar secretarul general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, a fost declarat incompatibil deoarece mai ocupă funcţia de administrator într-o firmă.

Hellvig a răspuns acuzaţiilor, spunând că de şapte ani nu mai e director la Sintezis Birotica. În privinţa banilor de la SC Life Line – Medical Center, Hellvig a precizat că sunt drepturile salariale ale soţiei sale şi spune că şi-a încheiat conturile cu Dib Media Consultancy chiar înainte să fie numit ministru.

Şi fostul subprefect Sorin Buhaş are probleme cu ANI, privind incompatibilitatea. Lui Buhaş i se impută că ar fi ocupat, vreme de un an, atât funcţia de director la Direcţia de Sport, cât şi funcţia de consilier local la Oşorhei. Fostul subprefect susţine însă că el a fost încadrat iniţial la direcţie ca personal contractual, nefiindu-i opozabilă legislaţia privind funcţionarii publici. Buhaş spune că în ziua în care a devenit funcţionar public, a renunţat la calitatea de consilier local.

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !