Eduard şi Bianca, locul I la Belgrad

De Camelia Busu
2Comentarii
Eduard şi Bianca, locul I la Belgrad
Cel mai bun şi mai carismatic duo de magicieni, Bianca şi Eduard, a participat în 6-7 aprilie la a şaptea ediţie a Festivalului Internaţional de Magie din Belgrad.

Festivalul este organizat de asociaţia de magicieni „Magični svet“ (Lumea magică), fondatorii asociației și designerii festivalului fiind iluzioniștii Piksi și Zeka.

Festivalul, pe parcursul celor două zile a cuprins seminarii, competiţiile Stage Magic şi Close-Up atât la juniori cât şi la seniori, şi două spectacole de gală. La această ediţie au participat concurenţi din Grecia, Macedonia, Serbia, Bulgaria, Ungaria, Turcia şi România.

Orădenii noştri au concurat la categoria Stage Magic şi au câştigat un binemeritat loc întâi. Juriul internaţional a punctat după regulament FISM (The International Federation of Magic Societies), la fel cum se jurizează şi la campionatul mondial. Eduard şi Bianca au prezentat un moment în doi. De altfel a fost primul lor concurs împreuna după zece ani. Cei doi au fost foarte apreciaţi pentru energia pe care au avut-o pe scenă, pentru atitudine, sincronizarea cu muzica şi poveste. Momentul s-a intitulat „Cube act” şi a reprezentat un duel între cei doi pentru a dovedi care este mai bun.

La partea de manipulare au prezentat pentru prima dată un moment realizat cu cuburi, de obicei acest moment realizându-se cu bile. Şi aici aaum primit puncte pentru originalitate.

„Participăm la aceste convenţii pentru a cunoaşte oameni noi, interesanţi. La concursuri participăm deoarece ne plac provocările, dar la final locul obţinut nu este atât de important. Ne dorim să ne dezvoltăm din punc de vedere profesional şi considerăm că mereu este loc de mai bine şi că putem învăţa lucruri noi de la oricine”, au spus magicienii orădeni pentru Bihon.ro şi Jurnal bihorean după experienţa de la Belgrad.

Eduard şi Bianca au participat şi la seminariile festivalului, care au avut ca tematică: mentalism, magie pentru copii şi magie close-up. Adunând experienţă şi cunoştinţe noi, orădenii ne vor uimi, cu siguranţă, cu noi spectacole de magie realizate cu stil şi originalitate. Felicitări!



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor