Educaţia, şansa spre succes | Interviu cu noul preşedinte al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
Vasile Șoptea pune accent pe educație
Vasile Șoptea pune accent pe educație
„Fiecare copil pe care îl educăm este un om pe care îl câştigăm”, spunea Victor Hugo. Acesta este principiul după care se ghidează şi preotul Vasile Şoptea, noul preşedinte al Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea.

Într-un interviu acordat în exclusivitate cotidianului nostru, tânărul preot vorbeşte despre prima întâlnire cu Caritasul – în Italia, la Rimini, dar şi despre problemele de care s-a lovit în primul an de la preluarea conducerii organizaţiei orădene. Obiectivul major al său este să educe, atât oamenii străzii – pentru ca aceştia să nu fie dependenţi de serviciile asociaţiei pe care o coordonează, cât şi copiii, indiferent de naţionalitate ori apartenenţă religioasă.

„Dacă un copil sărac nu are acces la educaţie, la îmbrăcăminte, încălţăminte ori curăţenie, este foarte greu să meargă mai departe. Riscăm ca în viitor să ajungă un om al străzii. Iar asta încercăm noi să evităm”, este crezul după care se ghidează preotul Vasile Șoptea.

Educaţia poate să schimbe povestea copiilor şi oamenilor sărmani.

Preotul Vasile Şoptea: „Mi-aş dori ca la cantina socială să nu mai vină nimeni să servească masa. Să nu mai fie nevoie de noi”.

Bihon.ro: De un an ai preluat conducerea Asociaţiei Caritas Eparhial Oradea. Cum începe pentru tine povestea Caritas?

Vasile Şoptea: Prima legătură cu Caritasul am avut-o în Italia, nu în România, cu toate că am fost chemat să fac aici voluntariat. Din seminar nu prea am fost îndrumat şi nici nu am avut prea mare legătură cu Caritasul. După ce am absolvit facultatea, am fost chemat în Italia să mă ocup de românii dintr-o parohie, dar şi de cei care nu aveau legătură cu Biserica. Un fel de misiune pentru Biserica Greco-Catolică de acolo. Trebuia să lucrez şi să locuiesc la sediul Caritas din Rimini. Acolo m-am format. Când am ajuns acolo, directorul Caritas mi-a spus: „Locul tău este acolo jos, în bucătărie”.

Oamenii străzii veneau şi serveau masa la cantina socială a organizaţiei, iar eu trebuia să ajut la servirea mesei, să adun masa, să curăţ, să spăl vasele etc. Locuind acolo, asta mi-au dat să fac, şi timp de nouă luni nu am făcut altceva. După nouă luni, directorul mi-a dat un birou şi mi-a cerut să mă ocup de imigranţi. „Migrantes” în Italia este partea pastorală a Bisericii, care se ocupă de toţi imigranţii catolici din Peninsulă. El era directorul general pe Imigrantes Rimini, iar eu am devenit mâna sa dreaptă (responsabilul cu imigranţii). Practic, imigranţii îmi împărtăşeau mie toate problemele pe care le aveau. Aşa am început activitatea în Caritas Rimini, unde am rămas cinci ani de zile. M-am format acolo şi nu m-am gândit niciodată să mă reîntorc în ţară. Obiectivul meu era clar: să rămân în Italia şi să îmi continui viaţa acolo. Dar predecesorul meu la Caritas Eparhial Oradea, părintele Olimpiu Todorean, mi-a propus să vin aici, la Oradea. Am acceptat şi am lucrat cinci ani ca administrator al Centrului Social ,,Maria Rossa”. În acest timp, părintele Olimpiu dorea să se retragă din Caritas. Oficial, am preluat Asociaţia Caritas Eparhial Oradea la 1 ianuarie 2016.

Într-un Caritas nu poţi să stai mai mult de 15 ani, pentru că te consumă, îţi consumă bună parte din energie. Şi directorul din Rimini mi-a recomandat să stau maximum 12 ani. Pentru că întâlneşti oameni cu probleme, oameni care au greutăţi, oameni care suferă. Trebuie să le răspunzi într-un fel sau altul. Sau chiar uneori nu poţi să le răspunzi. Şi atunci te macini tu. Te gândeşti cum ai putea găsi soluţii pentru ei. E un efort extraordinar. Ca preot, nu ai comunitate fixă – un preot într-o comunitate întâlneşte oameni. Aici, e ca într-o firmă, ca într-o industrie. Trebuie să cunoşti şi managementul, dar trebuie să faci şi caritate. Trebuie să fii şi bun, dar şi corect. Trebuie să fii bun, dar şi dur ca să îndrumi, iar asta e de cele mai multe ori destul de complicat.

Care au fost problemele pe care le-ai moştenit?

V.Ş.: Problemele cele mai mari se leagă de lipsa de fonduri. Să faci faţă la multele solicitări care vin către Caritas este nevoie de bani. Apoi, în calitate de preşedinte, trebuie să faci caritate şi, în acelaşi timp, management. Eu nu am făcut management. E un lucru la care lucrez. Încerc să îmi formez o echipă, care înainte era obişnuită cu un alt stil de lucru, iar acum trebuie să se obişnuiască cu al meu. Eu m-am ocupat de Centrul Social şi nu cunoşteam atât de bine situaţia de dincoace, din punctul central. Când am venit, m-am confruntat cu problema conducerii a 20 de persoane.

Dacă ar fi să compari deschiderea celor de la Rimini faţă de Caritas cu cea de aici, ce ne-ai putea spune?

V.Ş.: La Rimini, când intram în Primărie şi spuneam că-s de la Caritas, toată lumea mă ajuta cu ce aveam nevoie. Acolo există o colaborare între instituţii şi Caritas. De pildă, Poliţia venea şi lua mâncare pentru cei care erau în arest preventiv, Carabinierii la fel. La fel, cei de la Poliţia feroviară, când prindeau în tren infractori, veneau să le ia mâncare. Activităţile Caritasului Rimini erau multe. Aveau şi fonduri să facă asta. O bună parte din fonduri veneau de la stat, o altă parte de la oameni, din donaţii, din sponsorizări.

Numai că diferenţa cea mai mare este mentalitatea. Aici există o mentalitatea rigidă, închisă. Şi la cantină, dacă cineva vine băut, sunt imediat întrebat de ce să-i dau mâncare ăstuia, că bea? Dar nu ştii problemele şi suferinţele prin care a trecut el înainte. Nu ştii care au fost greutăţile care l-au aruncat în situaţia respectivă.

vasile-soptea

Pentru că nimeni nu a lucrat cu el ca să nu mai bea. Este o situaţie destul de complicată. Italienii sunt mult mai deschişi să ajute, văzând că se face ceva. Românul este mai întâi suspicios. Pe urmă, dacă este convins de fapte, încearcă să se deschidă. Dar de multe ori nu este lăsat de cei din jurul său să se deschidă, pentru că i se spune: „Ce, eşti dobitoc să mergi acolo?” La fel se întâmplă acum cu voluntariatul. Mulţi întreabă voluntarii: „De ce mergi să faci voluntariat? Două ore să mergi? Mai bine aş sta acasă la televizor sau la computer, decât să fac aşa ceva”.

Problema mentalităţii este foarte grea. Caritas Rimini este foarte mare. Ei pregătesc zilnic peste 700 de porţii de mâncare. Acum, Caritas Rimini este cu atât mai mult susţinut financiar, pentru că acolo au ajuns imigranţii. Guvernul îi redistribuie Caritasului.

Există foarte multe proiecte cu statul, dar nu există atâta birocraţie. Nu mai departe, pe Legea 34, ca să faci un proiect trebuie să depui atât de multe hârtii, încât uneori cheltuiești mai mult pe hârtie şi toner decât primeşti. Dar este un sprijin important şi ăsta.

Ce alte plusuri şi minusuri ai mai descoperit?

V.Ş.: Un plus este că suntem la început şi într-o permanentă căutare de a face binele. Iar dacă ştim cum să luăm oamenii, cum să-i îndrumăm, să le spunem că este foarte bine să faci voluntariat şi să ajuţi, avem şanse de reuşită.

Probabil că dacă ONG-urile ar şti să ajungă la inima omului, omul ar fi foarte deschis. Sunt probabil 25-27 de ani, dar nu este destul. Încă suntem la început. În mişcare. Un avantaj al celor de dincolo este că Biserica Catolică este majoritară şi foarte puternică. Ea sprijină Caritasul, care aparţine acestei biserici. Aici, suntem minoritari. De am fi precum Biserica Ortodoxă, să avem atâtea parohii, atât de mari, să avem acces la numărul respectiv de persoane care ar fi dispuse să ajute, dar nu au cum, atunci cu siguranţă ar fi un lucru extraordinar. Noi suntem mici, comunităţile noastre sunt mici, deci şi resursele care vin din partea comunităţilor sunt destul de mici.

Dacă ai putea schimba ceva cu Caritasul, care ar fi această schimbare? Care este obiectivul tău major?

V.Ş.: Aş dori ca la cantina socială să nu mai vină să servească nimeni masa. Să nu mai fie nevoie de noi. Pe de altă parte, când am preluat Caritasul, ideea centrală a fost să educăm. Punctul forte al Caritasului este acesta: educaţia.

Lumea consideră că noi, la Caritas, dăm mâncare. Noi nu doar dăm mâncare, noi îi educăm pe oamenii ăia să îşi găsească un loc de muncă, să îşi facă un rost, să nu mai fie nevoiţi să mănânce la noi.

vasile-soptea-presedinte-al-asociatiei-caritas-eparhial-oradea

Al doilea obiectiv major sunt copiii. De când am venit în Caritas avem două centre de copii. Înainte, acestea nu existau. Nu existau nici spaţii, nici posibilitatea de a se lucra cu ei. Ne ocupăm zilnic de aproape 90 de copii.

Eu zic că trebuie să insistăm pe educaţia copiilor, indiferent de naţionalitate ori apartenenţă religioasă, pentru că ei sunt viitorul. Dacă un copil sărac nu are acces la educaţie, la îmbrăcăminte, încălţăminte, curăţenie, este foarte greu să meargă mai departe. Riscăm ca în viitor să ajungă un om al străzii. Iar asta încercăm noi să evităm. Eu îmi doresc ca în următorii ani nimeni să nu fie nevoit să vină la cantina socială. Adică toţi oamenii aceştia să fie sănătoşi, să fie la locul lor, să aibă o casă, să se reîntregească cu familia (pentru că o parte dintre ei sunt despărţiţi). Acesta ar fi idealul. Sperăm să îl atingem.

Dar pentru că ei se întorc în acelaşi mediu, nu există riscul ca munca voastră să fie zadarnică?

V.Ş.: Există riscul, dar e ca şi cum guşti ceva bun. Rămâne gustul. Pe parcursul anilor, ţi-l aminteşti. La fel şi cu ei: ceea ce au trăit în centru, ceea ce au învăţat, când vor fi mai mari vor pune în practică. Am văzut asta şi în Italia. Între comunităţile rrome, dar nu numai, copilul care merge în centru învaţă, se educă. O bună parte dintre cei ce nu vin la centru sunt analfabeţi. Şcoala se ocupă de ei, dar nu cum ar trebui. Suntem în situaţia în care, astăzi, încercăm să influenţăm copilul prin educaţie, pentru ca mâine să îşi dorească pentru copilul pe care îl va avea să aibă ceva mai bun decât a avut el. Asta e ideea.

Unul care este citit, educat şi are acces la informaţie este mult mai greu de controlat, dar în acelaşi timp este un viitor cetăţean de nădejde al unei ţări. Fără educaţie, e adevărat, îl controlezi, poţi să faci ce vrei cu el, dar nu este un om de nădejde. Am convingerea că dacă nu este format nici în şcoală, nici în familie, că dacă nu-l formăm nici noi, atunci vom ajunge în situaţia de a mai face o cantină socială pentru a-i primi să mănânce pe cei ca el. Pe când, dacă lucrăm cu ei, îi educăm, îi pregătim, probabil că într-un viitor nu vom mai fi nevoiţi să facem o cantină socială, ci o şcoală. Sau vom face altceva, care să-i ajute să meargă mai departe şi să fie educaţi.

Trebuie să se înţeleagă, aşadar, că organizaţia noastră nu doar dă mâncare. Dă mâncare, pentru că este o necesitate urgentă acum. Adică, nu poţi să educi copilul dacă e mort de foame, nu poţi să pui un om să-şi caute de lucru dacă e murdar. Nu poate să îşi caute de lucru dacă e flămând, pentru că se va gândi să-şi caute mâncare, nu un job. Dincolo de această necesitate – mâncare, îmbrăcăminte, igienă – este deci educaţia.

educatie-la-caritas-oradea

Caritasul în general este foarte axat pe educaţie. Educaţia cetăţenilor de a fi buni şi a beneficiarilor de a ieşi din situaţia în care se regăsesc. De aceea, lucrăm şi cu voluntarii.
Este important ca oamenii să vină să înveţe cum să se comporte cu cel oropsit, pentru că dincolo de faptul că este murdar, este om.

De pildă, mulţi dintre voluntarii noştri nu îşi mai întorc capul de la cel de pe stradă, ci îl salută, îl întreabă ce face. Îl cunosc după nume. Asta este o altfel de educaţie decât cea primită la şcoală.
Să ştii că şi noi, angajaţii, ne educăm în fiecare zi să fim mai buni. Şi noi ne confruntăm cu diferite situaţii. Probabil că reacţionăm într-un fel azi, iar mâine dimineaţă ne gândim că am acţionat greşit. Realizăm că probabil trebuia să-i fi răspuns persoanei respective într-un alt mod, care ar fi ajutat-o.

Eu îmi doresc să nu mai fie nevoie de noi. Asta ar fi cea mai mare realizare pe care aş putea-o avea ca preşedinte de Caritas. Să fie atât de bine organizate instituţiile statului, dar şi cei ce ne conduc, încât noi să nu existăm. Că nu ar fi nicio problemă. Dar până atunci suntem aici…



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase