Educaţie dentară pentru copii

Începând de luni şi până în 15 iunie, Asociaţia Medicilor Stomatologi cu Practică Privată din România (AMSPPR) – filiala Crişana va demara un proiect în patru grădiniţe şi şcoli orădene, privind profilaxia stomatologică.

„În cadrul acestui program urmărim să-i instruim pe copii, dar şi pe părinţii acestora, cu privire la igiena buco-dentară. În special le vom vorbi despre importanţa vizitei la medicul stomatolog, tehnica de folosire corectă a periuţei de dinţi, despre alimentaţia cariogenă, despre dinţii temporari şi definitivi, cât şi despre fluor.

Concomitent cu partea teoretică le vom arăta, cu ajutorul materialelor didactice, cum se aplică aceste tehnici”, afirmă dr. Cristina Bălaj, coordonator proiect.

Participare


Astfel, micuţii de la grădiniţele nr. 48, 26, 12 şi Csillagocska, cât şi elevii de la Şcoala „Dacia” şi de la „Oltea Doamna”, vor fi şcoliţi în tainele igienei dentare de nouă medici stomatologi, împreună cu doi studenţi, toţi voluntari. „Copiii care vor fi instruiţi prin intermediul acestui proiect vor beneficia de un tratament gratuit din partea medicilor care s-au oferit ca voluntari.

Totodată, copiii vor primi o trusă de unică folosinţă, dar şi un pliant din cele 2.000 tipărite de noi cu informaţii utile”, declară dr. Rodica Tudericiu, preşedinta AMSPPR – filiala Crişana.

Viorica Borz



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !