Educaţie rutieră în imagini

Educaţie rutieră în imagini
ORADEA – Elevii din ciclul primar care învaţă la Liceul Teologic Betel, au avut joi o surpriză plăcută. Trei agenţi de la Poliţia de Proximitate au oferit micuţilor o oră de legislaţie rutieră, suţinută într-un mod plăcut şi foarte eficient.


Micuţilor le-a fost captată atenţia cu
mici atenţii, sub forma unor vestuţe
reflectorizante pe măsura lor, mici semne de
circulaţie şi şepcuţe colorate.
Poliţiştii le-au prezentat apoi
micuţilor o serie de reguli de circulaţie
simple, dar necesar de respectat pentru a evita orice
eventual eveniment rutier nedorit, iar agentul şef
Bohuşi Petru le-a împărţit pliante
informative.


Atinşi de drama unor copii


Ulterior, le-a fost prezentat un scurt metraj cu titlul
„Jurnal pe patul de spital”, realizat de
elevi ai Şcolii Generale Ion Bogdan. În film
au fost prezentate câteva cazuri a unor copii, a
căror neatenţie în trafic a dus la
răni grave sau chiar la moarte. Vizionarea acestui
filmuleţ a avut un impact major asupra
micuţilor prezenţi, fiind impresionaţi
de dramele acelor copii şi ale familiilor lor.
„Prin aceste acţiuni sperăm să
reducem substanţial evenimentele rutiere, cu
precădere cele care implică minorii”,
spune agentul şef Vasi Marius. La final, spre
încântarea lor, micuţii au fost
invitaţi să urce şi să
„testeze” maşina poliţiei,
ajutaţi şi supravegheaţi
îndeaproape de agentul şef adjunct
Călin Mlendea.


Alexandra Borz

Taguri: , ,


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !