Şefii de catedră, la validare

ORADEA – Prima etapă a procesului alegerilor generale de la Universitatea din Oradea s-a încheiat vineri odată cu alegerea şefilor de catedră. Pentru posturile de şef de catedră au candidat în total 97 de cadre didactice, în cele 18 facultăţi orădene. Sefi de catedra

Toate cele 18 facultăţi facultăţi au avut termenul de predare a listelor cu noii şefi de catedră fixat pentru ieri astfel că s-a realizat centralizarea primului pas al alegerilor. Listele cu şefii de catedră au totalizat un număr de 77 şefi de catedre şi directori de departament.

Cel mai mare număr de şefi de catedre îl are Facultatea de Medicină şi Farmacie care are în total 22 de catedre, iar Facultatea de Protecţia Mediului are un număr de şase catedre. Cele mai „sărace” facultăţi sunt de Textile Pielărie şi Ştiinţe Politice şi Ştiinţele Comunicării care au doar o singură catedră constituită.

Cadrele didactice alese pe funcţia de şef de catedră îşi vor prelua atribuţiunile după ce vor fi validaţi de noile consilii ale facultăţilor în perioada 25-27 februarie, în aceeaşi perioadă urmând să fie aleşi decanii, prodecanii, secretarii ştiinţifici şi reprezentanţii facultăţilor în Senatul Universităţii.
Valentin Teuca



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !