Şeful APIA nu se crede slab

4Comentarii
Şeful APIA nu se crede slab
ORADEA – Datele prezentate marţi de către subprefectul Traian Abrudan nu i-au căzut prea bine lui Ioan Şumălan, şef al Agenţiei pentru Plăţi şi Intervenţii în Agricultură (APIA), filiala Bihor.

Conform celor prezentate de Abrudan, Bihorul se află pe locul 39, din 42 de judeţe, în ceea ce priveşte procentajul suprafeţei agricole pentru care s-au depus cereri de finanţare europeană nerambursabilă, cu 62%.
Şumălan a venit ieri la redacţia J.b., arătându-se destul de mâhnit. Şeful APIA părea contrariat de faptul că subprefectul Abrudan a prezentat datele valabile la 3 mai, deşi – spune tot Şumălan – el pusese la dispiziţia Prefecturii şi datele din 7 mai.

„Pe data de 7 am participat la întâlnirea cu primarii şi aveam şi atunci datele la zi. Nu ştiu de ce nu au prezentat situaţia din data de 7”, spune Şumălan. Ieri, şeful APIA ne-a prezentat datele valabile până marţi, 8 mai. Şumălan a insistat asupra faptului că Bihorul nu e tocmai codaş, argumentând cu faptul că, la dimensiunea suprafeţei pentru care s-au depus cereri, judeţul nostru e al optulea din ţară, cu 228.879 ha.

Însă Şumălan nu a spus şi că, în ceea ce priveşte întinderea suprafeţei agricole eligibilă pentru a fi finanţată, Bihorul este al şaptelea judeţ din ţară, cu 309.953 ha eligibile. Primul e judeţul Constanţa, cu 431.000 de hectare eligibile.

Între ultimii zece
În ceea ce priveşte procentajul, cel prezentat de către Şumălan era cu zece procente mai ridicat decât cel scos în faţă de Abrudan: 73,84%, faţă de 62%, cum era înainte cu o săptămână. Însă nici cu acest procent Bihorul nu este fruntaş. Dimpotrivă, este pe locul 33 din cele 42 de judeţe.

Deci, tot între ultimele zece judeţe. Ioan Şumălan se scuză cu arbitrariul alocării de la centru a unui anumit număr de personal între agenţiile din diferitele judeţe. Şi dă exemplul Sălajului, un judeţ mult mai mic decât Bihorul: „Sălajul are sub 70 de unităţi administrativ-teritoriale, însă APIA de acolo are 108 angajaţi. În schimb, Bihorul, cu 100 de administraţii, are doar 123 de angajaţi”, afirmă Şumălan, adăugând că oamenii săi de la APIA lucrează în foc continuu pentru ca Bihorul să stea cât mai bine în 15 mai, data-limită de depunere a cererilor. De precizat că şi după această dată se mai pot depune cereri, dar se aplică penalităţi, care devin tot mai mari o dată cu depăşirea termenului.

Abrudan: Îl voi presa!
Subprefectul Traian Abrudan nu pare prea impresionat de cele prezentate de Şumălan: „Eu voi crea presiuni asupra lui până când termină. Problema agriculturii nu e una cu care ne putem juca. Nu e a lui Şumălan şi nici a lui Abrudan.

Când 95% din fermierii bihoreni vor fi depus cereri pentru 99% din suprafaţa Bihorului, am să-l felicit public”, a spus Abrudan. Subprefectul a ţinut să dezvăluie că situaţia proastă de la Bihor e cunoscută la Bucureşti. Abrudan spune că ministrul Agriculturii, Decebal Traian Remeş, l-a contactat, interesându-se de situaţia din judeţul nostru.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor