Şeful Statului şi responsabilităţile dascălilor

Traian Băsescu s-a întâlnit şi cu dascălii bihoreni
Traian Băsescu s-a întâlnit şi cu dascălii bihoreni
ORADEA – După ce le-a vorbit primarilor şi şefilor de instituţii, Traian Băsescu s-a întâlnit şi cu dascălii bihoreni, la Filarmonica de Stat orădeană.

„Societatea noastră nu are nicio şansă în Europa dacă nu reformăm sistemul educaţional. Ştiu că noua Lege a Educaţiei va provoca unele nemulţumiri însă trebuie să ştiţi că, în acelaşi timp, profesorii competenţi vor fi mai bine apreciaţi”, le-a spus preşedintele celor prezenţi în sală. Băsescu şi-a arătat nedumerirea de ce elevii trebuie să parcurgă azi 13 materii în loc de şase-şapte. Mai mult, şeful Statului a spus că şcoala românească va trebui să producă oameni cu anumite deprinderi la terminarea ciclului şcolar, nu doar „tineri care să ţină minte nişte date”.

Grădiniţe private

În acelaşi context, Băsescu le-a spus profesorilor că de ei depinde într-o mare măsură felul în care va fi aplicată Legea Educaţiei. Traian Băsescu a dat şi procentul responsabilităţii cadrelor didactice: 90%! „România nu are prioritate mai mare în perspectivă decât modernizarea şcolii”, a spus preşedintele.

Cu această ocazie, Traian Băsescu a mai făcut un anunţ: Statul va încuraja şi va finanţa grădiniţele particulare, în aceeaşi măsură ca şi cele de Stat. Preşedintele spune că firmele, fabricile trebuie încurajate să-şi înfiinţeze propriile grădiniţe, pentru copiii angajaţilor, iar Statul le va susţine financiar!

Calin Corpas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !