Eleva lovita cu flaconul

Eleva lovita cu flaconul
Din cauza neatentiei, o eleva din clasa a VI-a a Colegiului National „Mihai Eminescu” s-a pomenit cu o lovitura zdravana chiar lânga ochiul stâng. Incidentul s-a petrecut în cursul zilei de vineri, când un coleg de-al ei a lovit-o cu un flacon de suc.

Fetita îsi aminteste ca V.H., colegul ei, a vrut sa arunce cu flaconul într-un alt coleg, si din greseala a nimerit-o pe ea. Din cauza socului, eleva lovita a lesinat. Înainte de a fi transportata la spital, fetita a fost dusa la dispensarul scolii, unde i s-a asigurat primul ajutor. Directorii scolii mentioneaza ca asistenta de serviciu i-a asigurat ca rana nu e foarte grava. De altfel, ieri eleva a fost prezenta la cursuri. Chiar daca elevul nabadaios regreta incidentul, el nu va scapa fara pedeapsa.

Va fi mutat

„Camere de gazare nu avem, nici sa-l împuscam nu putem. Pentru a evita minciunile ce s-au scris în presa, i-am sfatuit pe parintii copilului sa-l mute într-o alta scoala”, a afirmat destul de iritat directorul scolii, Iosif Eilender. Conform Regulamentului Scolar, elevii din ciclul gimnazial nu pot fi exmatriculati, putând fi sanctionati, în schimb, cu scaderea notei la purtare.

„Sunt constienta de faptul ca a gresit si nu are nici o scuza”, a spus mama baiatului, decisa sa-si mute odrasla într-o alta scoala. Tatal fetei ranite nu-i poarta pica baiatului care i-a ranit fiica, considerând ca accidentul s-a produs datorita neatentiei, si nu reavointei.

Ioana Iuhas



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase